PONTA si-a lansat candidatura la PRESEDINTIE, pe Arena Nationala: Le multumesc romanilor care au avut incredere sa fiu cel mai tanar premier din Europa

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, si-a lansat candidatura la functia de presedinte al Romaniei sambata, pe Arena Nationala, la eveniment fiind asteptate, potrivit organizatorilor, aproximativ 70.000 de persoane, din toata tara. Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, ca la varsta de 42 de ani, pe care a implinit-o chiar in aceasta zi, se simte pregatit sa fie presedintele romanilor.

“Azi la 42 de ani vreau sa va spun ca ma simt pregatit, am curajul, am increderea, credinta, impreuna cu dumneavoastra, ca pot fi presedintele romanilor, ca putem sa facem acea mare schimbare pe care o asteptam. Vreau sa fiu presedintele romanilor care vor sarbatori 100 de ani de la marea unire”, a spus Ponta

El le-a spus participantilor la evenimentul de lansare ca este recunoascator pentru faptul ca social-democratii au avut incredere sa-l aleaga presedinte al partidului la 37 de ani si ca romanii au avut incredere sa fie premier la 39 de ani.

“Vreau spun cat sunt recunoscator pentru ca la 37 de ani ati avut incredere sa ma alegeti in fruntea PSD, partid pe atunci infrant, care isi pierduse speranta. Am fost impreuna, uniti si am castigat toate bataliile. O vom castiga si pe cea din 16 noiembtrie, o batalie pentru Romania’, a spus Ponta.

“Vreau sa multumesc romanilor care la 39 ani au avut incredere sa fiu cel mai tanar premier din Europa, premierul unei tar distrusa economic si social, fara incredere, fara speranta. impreuna am imdreptat lucrurile rele, am facut multe lucruri bune, am aratat ca romanii pot sa aiba grija unii de altii, pot sa traiasca in tara lor” asa cum isi doresc, a adaugat Ponta.

Ponta: Sunt stranepotul unui roman din Ardeal, nepotul unui preot ce m-a invatat sa cred in Dumnezeu

Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, pe Arena Nationala, unde si-a lansat candidatura la Presedintia Romaniei, ca este stranepotul unui roman din Ardeal, care in 1917 a cerut cetatenie si a luptat pentru Marea Unire, precum si nepotul unui preot care l-a invatat sa creada in Dumnezeu.

“Destinul dumneavostra, Dumnezeu, a vrut sa fim azi impreuna si vrea sa fim impreuna in continuare. Sunt un roman ca oricare alt roman, sunt om care isi iubeste tara, sunt mandru de ea, ca pot sa muncesc impreuna cu dumneavostra. Sunt, ca multi dintre dumneavoastra, stranepotul unui roman din Ardeal care in 1917 a cerut cetatenie romana si a luptat alaturi de romani pentru maree unire”, a spus Ponta.

El a adaugat ca este, pe de alta parte, nepotul unui preot care l-a invatat ca e important sa crezi in Dumnezeu.

Vezi aici ce a declarat Liviu Dragnea la lansarea candidaturii lui Victor Ponta

“Sunt nepotul unui preot care m-a invatat ca e important sa crezi in Dumnezeu, al catolicilor, orotodocsilor, al musulmanilor… Cel care crede in Dumnezeu e un om bun, se gandeste cu grita la altii”, a mai spus Ponta.

Ponta a mai aratat ca este, de asemenea, copilul unor parinti care au investit tot ce au avut in el si in surorile sale, dar si tatal unor copii pe care isi doreste sa ii vada crescand in Romania, nu peste hotare.

“Sunt de multi ani impreuna cu dumneavostra. Am facut lucruri bune, au avut altii grija sa aflati lucrurile rele. Le stiti pe toate. Am multe de schimbat la mine inainte sa va cer sa schimbati tara. Mi-e teama, asa cum spunea si domnul Oprescu, sa nu va dezamagesc, sa nu va insel increderea”, a mai spus Ponta.

Sloganul “Mandri ca suntem romani” a fost reluat, sambata, la evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta la Presedintie, acesta fiind asociat si cu reprezentari in miniatura ale Coloanei Infinutului, care gardeaza scena.

Una dintre peluzele stadionului a fost acoperita cu patru mari panouri pe care a fost inscriptionat sloganul ‘Mandri ca suntem romani”, dar si “Votam Victor Ponta presedinte”. Toate cele patru panouri contin motivele traditionale populare romanesti.

STIRE INITIALA: Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, isi lanseaza candidatura la functia de presedinte al Romaniei sambata, pe Arena Nationala, la eveniment fiind asteptate, potrivit organizatorilor, aproximativ 70.000 de persoane, din toata tara. Sloganul “Mandri ca suntem romani” a fost reluat, sambata, la evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta la Presedintie, acesta fiind asociat si cu reprezentari in miniatura ale Coloanei Infinutului, care gardeaza scena.

Astfel, una dintre peluzele stadionului a fost acoperita cu patru mari panouri pe care a fost inscriptionat sloganul ‘Mandri ca suntem romani”, dar si “Votam Victor Ponta presedinte”. Toate cele patru panouri contin motivele traditionale populare romanesti.

In fata acestei tribune, unde acesul participantilor nu este permis, a fost montata o scena ampla, acoperita cu mocheta rosie.

In spatele scenei, organizatorii au montat un ecran urias, pe care gliseaza sigla aliantei PSD-UNPR-PC, din partea careia candideaza Victor Ponta.Ecranul urias este flancat de doua porti, ale caror stalpi constituie reprezentari in miniatura ale Coloanei Infinitului, opera de arta reprezentativa pentru cultura si traditia romaneasca.

Intre stalpii celor doua porti au fost montate, de asemenea, doua bannere uriase cu mesajul “Votam Victor Ponta presedinte”.

Citeste si: KLAUS IOHANNIS si-a depus candidatura pentru ALEGERILE PREZIDENTIALE

Accesul pe stadion a fost permis incepand cu ora 14.00. Traficul rutier a fost restrictionat in zona. Participantii au putut intra pe stadion in baza unul bilet de intrare care continea date despre locul pe care il va ocupa si pe care era inscriptionat textul “Victor Ponta presedinte”.

La aceasta ora, peluza opusa scenei a fost deja ocupata integral de catre reprezentantii UNPR. acestia sunt imbracati in tricouri rosii si flutura steaguri rosii cu sigla UNPR, dar si steaguri tricolore.UNPR-istii scandeaza “Ponta presedinte”, dar si celebrul “Ro-o-ma-nia!”, al microbistrilor.

Participantii la eveniment au posibilitatea sa isi achizitioneze, contra-cost, cutii mari cu popcorn, dar si bauturi racoritoare, printre care si cola, de la chioscurile ambulante montate pe gazon, dar si de la chioscurile care deservesc tribunele si peluzele. De asemenea, cine doreste isi poate cumpara si bere la draft.

Citeste si: Angajatii RATB au fost invitati la o “PLIMBARE” la lansarea lui VICTOR PONTA

Paza evenimentului este asigurata de firma BGS. Stewarzii de la BGS sunt foarte stricti, astfel incat accesul pe stadion nu este permis in lipsa biletului de intrare.

Evenimentul urmeaza sa inceapa la ora 16.00, cu un mic concert. Sunt asteptati sa tina discursuri primarul general Capitalei, Sorin Oprescu, presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, si candidatul Victor Ponta.

Coordonarea evenimentului este asigurata de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. De asemenea, Bogdan Teodorescu, unul dintre consultantii lui Victor Ponta, coordoneaza zona media si de comunicare.

CITESTE SI: LANSAREA lui VICTOR PONTA da peste cap TRAFICUL din Capitala 

Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului national si a Imnului partidului si va fi constituit efectiv din cateva discursuri. La eveniment este asteptat sa participe si sa rosteasca un discurs, asa cum a facut de fiecare data, si primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, Liviu Dragnea se va adresa participantilor la lansarea candidaturii lui Victor Ponta. Presedintele PSD, candidatul la Presedintie, va incheia, prin discursul sau, evenimentul.