Ponta: Nu am nevoie de garantii de la Iohannis, am incredere in el

Premierul Victor Ponta a declarat, dupa conferinta de presa sustinuta de Klaus Iohannis la sediul PNL in care a anuntat ca discutiile din USL vor continua si marti pentru a se trage linie asupra noii structuri a Guvernului, ca a urmarit declaratiile prim-viepresedintelui liberal si a tinut sublinieze ca sustine tot ce a prezentat acesta, confirmand totodata ca marti se vor clarifica ultimele detalii cu privire la portofoliul de vicepremier care urmeaza a fi ocupat de Klaus Iohannis.

“Tocmai am urmarit declaratiile domnului Iohannis. A explicat in modul cel mai clar posibil ce se intampla si vreau sa-i multumesc pentru modul extrem de corect in care a prezentat discutiile. Sustin suta la suta tot ce a prezentat domnia sa. Maine asta discutam. Nu se poate in baza hot 45, functia (de vicepremier – n.r.) este legata de ministrul Finantelor, trebuie o noua hotarare. Ideea nu este sa mergem in fata Parlamentului doar ca sa trecem functia de la Finante la Interne, ci sa vedem ce putem imbunatati in activitatea Guvernului”, a declarat Ponta, inainte sa intre la sedinta saptamanala a PSD.

Ponta a mai punctat ca nu are nevoie de garantii de la Klaus Iohannis cu privire la demisia sa de la Primaria Sibiu, pentru a putea intra ca vicepremier si ministru de Interne, adaugand ca a cerut in scris  date de la Agentia de Integritate tocmai pentru a nu fi vreo problema de incompatibilitate, din dorinta de a-l proteja de eventuale interpretari.

Vezi aici declaratiile lui Iohannis dupa sedinta de urgenta a USL

“Eu n-am nevoie de garantii de la domnul Iohannis, am incredere in el, cu mine a fost foarte corect. Evident ca va demisiona ca sa nu fie in vreun conflict. Il apreciez, vom lucra impreuna de-acum, ne cunostem de mult, nu vreau sa aiba vreo problema de incompatibilitatel. De aceea am cerut in scris de la ANI, vreau sa l protejez, sa nu fie loc de interpretari. E o solutie sa se ocupe de partea economica”, a declarat Ponta.

Totodata, premierul a mai punctat ca nu-l va retrage pe Gabriel Oprea din functia de vicepremier, adaugand ca “singurul care va pleca din Guvern va fi domnul Nica, insa nu pleaca chiar acum, probabil inainte de campanie, la fel si doamna Grappini”.