PONTA si Renzi, in emisiunea Sinteza Zilei moderata de Mihai Gadea. UPDATE

Candidatul PSD la Presedintie, Victor Ponta, participa marti seara, la emisiunea “Sinteza Zilei” in studioul Antena 3. Mondo News va transmite principalele declaratii facute de candidatul la functia de presedinte a Romaniei in format UPDATE. Emisiunea moderata de Mihai Gadea a inceput la ora 20.40, desi initial a fost anuntata sa inceapa la ora 20.00.

In filmuletul de promovare a emisiunii, Mihai Gadea l-a acuzat pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, ca nu a avut “amabilitatea” sa se prezinte la “confruntarea finala”, in ciuda “audientei uriase” a Antenei 3. Prim plan cu scaunul gol pe care trebuia sa se afle Klaus Iohannis.

In studioul Antena 3 se afla si premierul Italiei, Mateo Renzi. Intrebat de Gadea ce intrebare i-ar adresa lui Ponta in calitate de candidat la Presedintie, Renzi a raspuns: “Eu ma aflu aici in primul rand pentru ca sunt prieten cu Victor Ponta si cred ca ar fi un excelent presedinte”, a spus Renzi, care a continuat “Europa are nevoie de Romania si cred ca si Romania are nevoie de Europa”.

Citeste si: Impozitele pe case si terenuri cresc cu cate 25% in 2015 si 2016 – Document MFP

“Eu cred Ponta va putea sa ofer tarii dvs prilegul de a privi spre viitor. Cred ca impreuna vom reusi sa schimbam aceasta Europa”.

Mihai Gadea il intreaba cum vede absenta lui Klaus Iohannis.

“De cateva ori s-a intamplat si la noi”, spune Renzi, care ii recomanda lui Gadea sa “fie rau” cu Ponta, pentru ca acesta poate raspunde la toate intrebarile. In ceea ce priveste absenta lui Iohannis, Renzi a precizat ca acesta a “ratat o ocazie”.

Alte declaratii:

Primul ministru a fost intrebat cum comenteaza informatia potrivit careia impozitele pe case si terenuri vor creste cu cate 25% in 2015 si 2016. Ponta a negat informatia. “Unde le-ati descoperit taman in seara asta?”. Mihai Gadea a completat ca au fost publicate de o “agentie arondata dl Basescu”.

“Iohannis are niste sustinatori in presa, exact aceiasi care l-au sustinut pe Basescu”, a adaugat Ponta.

Victor Ponta a mai spus, in emisiunea Sinteza Zilei, ca cea mai mare neimplinire a mandatului sau e faptul ca Basescu nu a fost demis si a cerut, uitandu-se la Gadea, sa fie demis prin referendum daca vreodata va face macar 10% din ce a facut Traian Basescu atunci cand va ajunge presedinte.

Mihai Gadea a insistat pe absenta lui Klaus Iohannis de la dezbatere si a afirmat ca ii mai face o “oferta” lui Klaus Iohannis. El i-a transmis ca in Sibiu este un car de televiziune si ca poate merge “la oricare dintre cele sapte case” ale sale pentru un duplex cu Bucurestiul. Totodata, Gadea s-a declarat revoltat ca Iohannis nu accepta o confruntare la “cel mai urmarit post de televiziune din Romania”, care ar fi fost “cea mai fair confruntare”. La fel ca la Romania TV, in studio s-a aflat un scaun gol pe care a fost pus un carton pe care scria “absent”.

Cu putin timp inainte de ora 21.00, Renzi a parasit studioul, deoarece trebuia sa participe la un dineu la Ambasada. Victor Ponta l-a condus, schimband cu acesta cateva vorbe in italiana.