Ponta face apel la Basescu sa nu atace investitorii din Romania si sa se limiteze la batalia politica. LIVE TEXT

Premierul Victor Ponta va sustine o declaratie de presa la Palatul Victoria, anunta biroul de presa al Guvernului intr-un comunicat. Desi initial a fost programata pentru ora 13.00, declaratia de presa a fost amanata cateva zeci de minute. Mondo News va transmite principalele declaratii in format Live Text.

LIVE TEXT: 

– Am tinut ca in numele Guvernului sa anunt sprijinul total pe care Guvernul il acorda tuturor investitorilor din economia romaneasca. Am simtit nevoia sa fac un apel la responsabilitate din partea factorilor politici, incepand cu T. Basescu, cel care ataca investitorii mari din Romania, a atacat un mare investitor, Rompetrol, apoi Dacia Renault. Am vazut un ultim atac impotriva unei companii mondiale, Huawei, cu care vom semna acorduri de principiu de sprijinire a investitiilor.

– Insa companiile internationale care investesc in Romania trebuie sa aiba incredere ca declaratiile iresponsabile ale unor inalti responsabili sunt lipsite de substanta si investitiile lor sunt protejate in Romania atata timp cat platesc taxe si in numele guvernului vreau ca Romania sa ramana o tara spre care investitiile straine sa se orienteze.

– Guvernul lucreaza cu BNR si cu reprezentantii mediului de afaceri, astfel incat sa putem asigura rezultatele economice bune sa fie pastrate in 2014 si in anii care urmeaza si imi exprim speranta ca unele declaratii politice sa fie considerate declaratii cu interes pur politic, care pot afecta interesele lucratorilor si interesul general al Romaniei. Fac apel sa-si pastreze batalia politica in zona politica si sa nu atace investitorii Romaniei.

– In mandatul meu s-a terminat o lucrare importanta pentru fabrica de la Mioveni si s-a declansat proceudra pentru contractarea lucrarilor de la Pitesti, Ramnicu Valcea. Solutia legala a Guvernului era acea solutie convenita in USL adica o taxa de solidaritate pe veniturile excesive. Pozitia de condamnare trebuie sa fie in egala masura pentru toti mebrii comisiilor care au format ASF, membri apropiati ai domnului Basescu. Consider ca atacul lui BAsescu e legat de faptulc a una din companiile lui Adamescu a fost si este investigata de ASF si institutiile statului.

– Orice ministru al Guvernului care este atacat de T. Basescu trebuie sa se bucure de solidaritate si o are. Nu consider ca trebuie sa-si dea demisia. (Mariana Campeanu – n.r.). De cate ori presedintele Basescu ataca un ministru, eu il apar. A fost colonelul si dupa aia presedintele. Mi se pare ca trebuie verificat acest lucru de institutiile statului. N-o sa iau de bune afirmatiile dintr-o zona care de obicei se dovedeste nesigura.

– Am reconfirmat echipa de conducere de la Finante,t oata lumea trebuie sa-si faca treaba. Am delegat dreptul de semnatura si am cerut sa-mi fie adus memorandumul care permite semnarea scrisorii de intentie cu FMI, reglementarea in baza legii europene a colectarii TVA-ului si proiectul d-lui Chitoiu referitor la conducerea CEC. Eu semnez ordinul probabil luni.

– Basescu e foarte apropiat de firma dlui Adamescu, trebuie sa se afle cine a deturnat fonduri.

Conferinta a fost amanata, insa Victor Ponta a facut o declaratie de presa la iesirea de la Ministerul Finantelor:

– Toti ministrii sunt la treaba, Ministerul de Finante functioneaza normal, pana la momentul la care va veni noul ministrul. Avem unele prioritati urgente, sa finalizam memroandumul catre FMI si sa-l transmitem la avizare la presedinte, avem cateva acte normative pregatite de domnul Daniel Chitoiu care presupun o simplificare a procedurilor privind rambursarea de TVA, cat mai putine firme care sa le controleze prea multi oameni… De la presedintele ANAF astept sa vedem cum stam cu incasarile la buget. 

Am luat decizia ca de fiecare data cand presedintele ataca un ministru al Guvernului, sa-l apar. Pana cand nu-si dovedeste acuzatiile, eu imi apar echipa. As fi fost fericit ca domnul Basescu sa critice cand sefi la CNVM, la pensii si la alte institutii erau de la PDL cu salariile de acum. Sunt salarii inacceptabil de mari. Pe vremea dlui Basescu erau de doua ori mai mari!

Tot joi, Victor Ponta are programata participarea la ceremonia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, ceremonie care se va desfasura in Aula Magna a Universitatii Bucuresti.

Victor Ponta si Crin Antonescu s-au intalnit, ieri, la Palatul Victoria pentru a discuta despre numirile ministrilor liberali, dupa demisiile lui Andrei Gerea si Daniel Chitoiu. Ulterior, premierul a anuntat ca el va fi ministru interimar la Finante, iar social-democratul Constantin Nita va fi interimar la Ministerul Economiei.

Crin Antonescu a declarat apoi, intr-o conferinta de presa, ca nominalizarile facute de Ponta pot inseamna ca PNL “a cam fost dat afara de la guvernare”, insa i-a dat lui Ponta termen ca pana luni sa se gandeasca la propunerile PNL si sa decida daca alege un guvern USL sau unul USD.

Vezi aici declaratia integrala facuta de liderul PNL, Crin Antonescu