Ponta: Tokes habar nu are unde e Crimeea

Victor Ponta nu ia in serios ultimele declaratii ale lui Laszlo Tokes, care cere autonomia Tinutului Secuiesc, facand o paralela cu tatarii din Crimeea.

Rugat sa comenteze ultimele declaratii ale europarlamentarului Tokes, premierul a raspuns: “Stiti parerea mea despre Laszlo Tokes. Ma bucur ca UDMR-ul nu l-a pus pe liste. Avem si noi extremistii nostri. Ei se exprima ca Tokes, dar in limba romana.

Tokes habar nu are unde e Crimeea”, a declarat Ponta.

Citeste si: PCM: Tokes l-a rugat pe Orban “sa puna o vorba buna” la UDMR pentru a fi pe lista la europarlamentare

Premierul s-a intalnit, astazi, la Parlament cu George Soros pentru a discuta despre situatia rromilor. Initial, se credea ca intalnirea va avea ca subiect Rosia Montana.

“Nu, imi pare rau ca va dezamagesc. Cine a dat stirea a dat-o ca sa rada de dumneavoastra. Cu domnul Soros m-am intalnit cu domnul Damian Draghici, eurocandidatul nostru la Parlamentul European si lider pe anumite proiecte de integrare a romilor. Dupa cum stiți, si domnul Soros sprijina un institut european pentru integrarea romilor. Am discutat doar despre rromi”, a explicat premierul.