Povestea Sfântului Valentin are de-a face mai mult cu moartea și mai puțin cu dragostea

Cum de-am ajuns să ne bucurăm și noi, românii, de Ziua Sfântului Valentin, o sărbătoare occidentală pentru care întreaga lume face cadouri de zeci de miliarde de dolari? Sărbătoarea de Sfântul Valentin își are originile în secolul III al erei noastre, de la un om care a avut un sfârșit brutal.

Sfântul Valentin din Terni a fost martirizat în jurul anului 269 (anul exact depinde de ce enciclopedie a martirilor creștini citești). Potrivit legendei, acest medic și preot roman a fost torturat, bătut cu pietre și apoi decapitat. Crimele sale: încheierea de căsătorii între păgâni și creștini și – mult mai grav – tentativa de a-l converti la creștinism pe împăratul Claudius al II-lea. Din aceste motive, Sfântul Valentin a devenit protectorul dragostei, al tinerilor îndrăgostiți și al căsătoriilor (dar îi sunt atribuite și puteri tămăduitoare împotriva ciumei și epilepsiei).

Sărbătorirea sa la 14 februarie a fost hotărâtă de Papa Ghelasie I, în anul 496. Istoricii nu au căzut încă de acord dacă introducerea acestei sărbători a avut scopul de a înlocui festivalul păgân al fertilității numit Lupercalia (sau Desfrâul Sacru). Oricum, odată cu trecerea timpului, ziua la care este sărbătorit Sfântul Valentin a început să capete conotații din ce în ce mai romantice. Potrivit unei legende, Valentin s-a împrietenit (sau s-a iubit) cu fiica oarbă a unui judecător (sau temnicer, conform unei variante).

I-ar fi scris acesteia scrisori pe ascuns, semnate de „al tău Valentin”, iar apoi i-a redat vederea, de dincolo de mormânt. Pe măsură ce cultul dragostei curtenești s-a răspândit în Europa în Evul Mediu, ziua din mijlocul lunii februarie a început să fie învăluită într-o lumină tot mai romantică.

Poetul medieval englez Geoffrey Chaucer menționa și el Ziua Sfântului Valentin și descria luna februarie ca fiind „perioada când puicile își caută perechile”. Știm, așadar, cum a devenit ziua de 14 februarie, a Sfântului Valentin, una dintre cele mai romantice zile din an. Dar adevărul este că nu se cunosc prea multe despre acest om. Biserica Catolică sărbătorește 11 sfinți cu numele Valentin și cel puțin doi dintre aceștia au trăit cam în aceeași perioadă cu Valentin din Terni. În calendarul ortodox, Sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

Pentru că originile sale sunt atât de tulburi, sărbătoarea de Sfântul Valentin a fost scoasă din calendarul catolic în anul 1969 (cu toate că este considerat în continuare sfânt). Așadar, să nu disperăm dacă de Sfântul Valentin – Valentine’s Day – nu ne ies chiar toate planurile. Cu siguranță, orice obstacol am întâlni, nu poate fi mai rău decât bătaia cu pietre, decapitarea sau excluderea din calendar. Numai Sfântul Valentin a avut parte de așa ceva. Dar, vorba ‘ceea, dragostea învinge orice!

Sursa articol: incredibilia.ro