Povestea unui baietel premiant care si-a abandonat scoala pentru ca nu are pantofi. In fiecare seara vine la mormantul mamei lui si isi pune cate o dorinta

Copiii din Frumusani, judetul Calarasi, nu stiu sa rada pentru ca le e mereu foame, frig si trebuie sa munceasca pentru a avea ce pune pe masa. Libertatea prezinta povestea cutremuratoare a lui Alexandru Constantin (8 ani), baietelul premiant care si-a abandonat scoala pentru ca nu are pantofi. Micutul se trezeste la ora 5 dimineata si aduna din gunoaie sticle de plastic pe care le vinde pentru un codru de paine. De cele mai multe ori, se duce la culcare cu burta goala.

S-a instalat toamna, o toamna urata, care porunceste frigului sa muste adanc din cei care ies din casa. In fata unui mormant, un baietel sta cu chipul infundat in palme. E imbracat saracacios si in picioare are o pereche de papuci din plastic. Tremura din toate incheieturile. Lacrimi calde i se scurg printre degetele mici si muncite. Dar ele nu-l pot incalzi. Micul lui suflet este inghetat si plin de durere. Ploaia rece il uda pana la piele. Langa copilas zace un sac murdar in care se gasesc cateva sticle de plastic. Nu a strans aproape nimic, asa ca nu are ce sa vanda si din ce sa-si cumpere ceva de mancare. Nici macar o paine. Acolo, jos, in pamantul ud si rece isi doarme somnul de veci mama sa. A murit in primavara. Copilul a aflat de la tatal sau ca a ajuns intr-un loc mai bun, unde nimanui nu-i este foame sau frig. Mamica lui este in cer, Dumnezeu a transformat-o intr-un inger care sa-l vegheze si sa-l calauzeasca in lume. Vine in fiecare seara la mormantul ei si ii povesteste tot ce i s-a intamplat peste zi.

Chiar daca nu mai poate merge la scoala, Alexandru nu renunta la visul sau de a invata si rasfoieste carti la lumina lumanarii

“Copiii rad de mine cand spun ca mi-e foame. Mi-e mereu frig, mama, si tare mi-as dori sa merg la scoala si sa-mi fac multi prieteni. Visez la o pereche de pantofi si la niste sosetute groase, ca sa nu-mi mai inghete picioarele si sa pot munci mai mult pentru tata si fratii mei”, sopteste baietelul in fata crucii de lemn. Stie ca mama il aude si ca intr-o zi ii va indeplini toate dorintele.

Mama lui a fost rapusa de cancer, in luna martie a acestui an. Baietelul traieste, impreuna cu tatal sau si cu inca patru frati, intr-o casa care doar printr-o minune nu s-a prabusit inca peste ei. Pentru a supravietui, copilul se trezeste, in fiecare zi, la 5 dimineata si strange pet-uri pe care le vinde pentru cativa lei. Pe langa ajutorul social de doar 300 de lei, aceasta activitate e singura lor sursa de venit. Sunt zile insa in care nu vinde nimic si se culca cu burta goala. “Nu reusesc sa gasesc nimic de munca, e foarte greu. Mai ales de cand mi-a murit sotia. Mi se rupe inima cand ma uit la Alexandru cat trudeste si ca nu are ce pune pe el. E foarte destept. Anul trecut, a luat premiu la scoala, dar a trebuit sa-l retrag ca n-am cu ce sa-l imbrac. O sa vina iarna si nu stiu cum o vom scoate la capat”, povesteste Constantin Dumitru (41 de ani), cu glasul sugrumat de durere.

In casa lor darapanata e mai frig decat afara. Pe masa schioapa – o singura paine. Atat au reusit sa produca astazi. E bine si asa, fata de zilele in care nu o au nici pe asta. Oricum, ochii lui Alexandru nu vad mancarea. Ei sunt pierduti intr-un basm unde visurile se implinesc. În lumea lui, mama il tine de mana si ii este cald si bine. Senzatia permanenta de foame a disparut. Mai mult, se poate duce la scoala. Oful lui cel mare. Din pacate, universul imaginar este spart rapid in mii de bucati de realitatea crunta. Astazi, iar nu a mancat nimic. “Cea mai mare dorinta a mea e sa invat ca sa ajung om mare si sa nu-mi mai fie foame niciodata. Tata n-ar mai plange toata ziua, iar fratii mei ar avea masa plina cu mancare si o soba in care sa arda focul”, a spus Alexandru.

Se ridica usor de pe pat si iese pe poarta. Ochii lui frumosi sunt plini de lacrimi. Papucii albastri si plini de noroi ii poarta pasii catre cimitir. Locul unde il asteapta ingerul lui protector. Se duce sa-i povesteasca cum, in drumul lui spre groapa de gunoi, a trecut pe langa scoala unde erau multi copii care se jucau. Erau frumos imbracati si fericiti. Si-a lipit fruntea de gard si s-a uitat la ei. Dar acestia au ras de el si l-au gonit cu pietre. Pleaca spre casa cu sufletul greu ca de plumb. Daca nu o sa mai stea niciodata in banca din fata randul din mijloc? Daca nimeni nu-l va ajuta sa descifreze misterele literelor ?

O rafala de vand impinge cu putere de-a lungul stazii o sticla goala de plastic. Alex alearga dupa ea, o ridica si o baga in san. Este inceputul unei noi zile de munca.

Multi micuti din comuna Frumusani sunt maltratati si infometati. Alti copii, fratii Mircea (8 ani), Tinca (8 ani) si Alin (4 ani) Tudor sunt trei copii abandonati de parinti si crescuti de bunici ca vai de ei. “Tataie tipa la noi si ne bate. Fugim pe strazi si ne intoarcem noaptea, pe la 1.00, cand adoarme, ca sa nu ne mai loveasca. Vrea sa ne dea la camin, zice ca nu are bani ca sa ne tina. Mi-ar placea sa ajung intr-un loc unde pot sa mananc atat de multa ciocolata… pana o sa ma doara burta”, ne-a spus Tinca. Din pacate, copiii au pe masa doar cateva gutui stricate.