PPE: Solicităm instituțiilor UE și statelor membre să-și îndeplinească angajamentele de a spori securitatea cetățenilor noștri

Mondo News continuă seria de articole referitoare la documentele de poziție ale Grupului PPE, cu prezentarea către publicul din România a documentului referitor la O Uniune a Apărării. PPE este grupul politic cu cea mai puternică reprezentare atât în cadrul legislativului European, cât și în executivul European, fiind pe bună dreptate considerat ca fiind cel mai puternic și influent grup politic.

Acest text este al treilea din seria de articole care prezintă documentul strategic de poziție al PPE privind Uniunea Apărării.

Strategia globală actuală a UE ar trebui să conducă la elaborarea unei cărți albe a UE privind securitatea și apărarea și definirea unei foi de parcurs

Este important ca statele membre să-și consolideze nivelul de încredere și să pună în aplicare voința politică exprimată în comun; UE își aduce experiența unică în domeniul soft-power la ecuația de securitate; totuși, trebuie să continue să-și întărească capacitățile hard-power;

Statele membre ale UE profită de efectele sinergice rezultate din intensificarea cooperării și coordonării în domeniul apărării (de exemplu, planificarea apărării, cercetarea și dezvoltarea, achizițiile, întreținerea și consolidarea industriei armamentului). Acest lucru poate duce la economii importante, disponibilizând resurse pentru investiții pe termen lung;

Citește și: PPE: ESTE NECESARĂ O BRIGADĂ CIBERNETICĂ EUROPEANĂ PENTRU A CONTRACARA AMENINȚĂRILE LA ADRESA INFRASTRUCTURII TIC DIN EUROPA ȘI STATELE MEMBRE

Instituțiile UE și statele membre trebuie să-și intensifice eforturile în elaborarea unei politici comune de apărare a Uniunii (articolul 42 alineatul (2) din TEU). Într-un spațiu în care oamenii, bunurile, serviciile și banii se mișcă liber, securitatea nu poate fi garantată în totalitate de statele membre care acționează singure. Statele membre ar trebui să gândească strategia împreună, la unison, și apoi să decidă care este contribuția fiecărui stat în parte. Aceasta ar trebui să conducă la susținerea autonomiei strategice a Europei și la dezvoltarea unei apărări comune;

Strategia globală actuală a UE ar trebui să conducă la elaborarea unei cărți albe a UE privind securitatea și apărarea și definirea unei foi de parcurs cu pași reali și practici în vederea înființării unei Uniuni Europene a Apărării. Această Uniune ar trebui să încurajeze o aliniere mai puternică a culturilor strategice și o înțelegere comună a amenințărilor, care, la rândul lor, necesită dezvoltarea capacităților comune de conștientizare a situației. Cartea albă trebuie să lege gândirea noastră strategică la dezvoltarea capacităților militare.