Prahova. Trei persoane au fost rănite grav într-un accident rutier

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni pe DN 1A, în localitatea Gura Vitioarei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Potrivit sursei citate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat. Cei trei ocupanţi ai maşinii au fost transportaţi inconştienţi la spital.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean a informat că o femeie de 20 de ani şi un bărbat de 21 au suferit traumatisme craniene grave, iar un bărbat de 35 ani a suferit un traumatism cranian cu pierderea stării de conştienţă şi o traumă toraco-abdominală.

Toate cele trei victime sunt din Gura Vitioarei. Şoferul, de 21 de ani, avea permisul de mai puţin de un an.

Sursa foto: realitatea