PREDOIU ii raspunde lui CAZANCIUC: PNL nu a atacat si nu va ataca niciodata independenta justitiei

Prim-vicepresedintele liberal CATALIN PREDOIU a declarat, miercuri, ca PNL nu a atacat si nu va ataca niciodata independenta justitiei, acuzandu-l pe ministrul Justitiei ROBERT CAZANCIUC ca “practica o dubla masura”.

CATALIN PREDOIU a declarat ca solicitarea trimisa de ministrul Justitiei, ROBERT CAZANCIUC, catre Consiliului Superior al Magistraturii de a verifica daca declaratiile recente ale unor lideri liberali aduc atingere independentei justitiei “este venita ca nuca-n perete”, aratand ca PNL nu a atacat si nu va ataca niciodata independenta justitiei si ca PNL a sprijinit si va sprijini intotdeauna independenta justitiei.

CITESTE SI: MJ a sesizat CSM in urma declaratiilor sefului CJ Cluj, MIHAI SEPLECAN, revoltat de decizia procurorilor in cazul lui PONTA

In acelasi context, PREDOIU l-a acuzat pe ministrul Justitiei ca ar practica o dubla masura.

“Domnul CAZANCIUC practica o dubla masura si cand domnul PONTA a facut cu adevarat declaratii care au incalcat independenta justitiei le-a calificat opinii politice, iar acum cand un membru al Partidului National Liberal a emis o opinie politica a calificat-o ca atac la independenta justitiei”, a sustinut CATALIN PREDOIU.

CSM va analiza si se va pronunta, a adaugat el.

Ministrul Justitiei ROBERT CAZANCIUC a solicitat, miercuri, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa verifice daca recentele declaratii ale liderilor PNL privind scoaterea de sub urmarirea penala a lui VICTOR PONTA de Parchetul instantei supreme aduc atingere independentei justitiei.

“In conditiile in care Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a auto-sesizat inca in urma atacurilor lansate de PNL la adresa procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, am considerat ca este de datoria mea, in calitate de membru de drept al CSM, sa cer consiliului sa verifice daca prin declaratiile si atacurile lansate a fost incalcata independenta justitiei”, declara CAZANCIUC intr-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Justitiei.

Ministrul spune ca, in mod repetat, indiferent despre ce persoana sau partid era vorba, a solicitat oamenilor politici sa se abtina de la a comenta deciziile magistratilor si, mai ales, de la a lansa atacuri personale la adresa procurorilor si judecatorilor.

“Consider ca aceasta campanie de presiune la adresa magistratilor este inadmisibila mai ales in conditiile in care se cere in mod public interventia intr-o cauza aflata pe rol, lucru absolut ilegal in orice stat democratic. Demn de remarcat este ca acest atac, pornit de la un lider local al PNL, a fost continuat de un deputat apartinand acestui partid, ceea ce face ca aceasta presiune asupra justitiei sa se considere si intr-o incalcare a principiul separarii puterilor in stat”, mai spune CAZANCIUC.

CITESTE SI: Seful CJ Cluj, MIHAI SEPLECAN, ii cere demisia lui TIBERIU NITU: ”In Romania lui PONTA respectarea Legii a devenit facultativa” 

El apreciaza totodata ca “modul in care lideri ai PNL privesc actul de justitie si independenta magistratilor, facand presiuni asupra procurorului general pentru a schimba o decizie a unui procuror de caz, denota nu numai necunoasterea principiilor constitutionale si legale care guverneaza justitia din Romania, dar si o mentalitate periculoasa conform careia actul de justitie trebuie sa se subordoneze intereselor politice ale PNL”.

“In aceste conditii, lansez un nou apel la toti oamenii politici sa se abtina sa comenteze deciziile magistratilor si le reamintesc ca legea prevede cai si mecanisme pe care o persoana care se considera nemultumita de decizia unui procuror sau judecator le poate urma”, a mai spus ministrul Justitiei.

 Sursa foto dcnews