Predoiu, scrisoare catre Ponta: V-ati construit un atac politic pe seama religiei. Rusine, domnule Ponta!

Predoiu, scrisoare catre Ponta: V-ati construit un atac politic pe seama religiei. Rusine, domnule Ponta!

Prim-vicepresedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Catalin Predoiu, i-a transmis, duminica, premierului Victor Ponta o scrisoare deschisa prin care ii recomanda sa nu foloseasca aspecte relioase sau etnice ale unor posibili contracandidati ca tema de campanie pentru alegerile prezidentiale.

“Ati introdus recent in dezbaterea publica o tema de campanie legata de religia unui posibil contracandidat si v-ati construit un atac politic pe seama religiei. Rusine, domnule Ponta! Ati facut-o in mod las, perfid, ocolit, cerand sa nu vi se reproseze credinta ortodoxa. Cine v-a reprosat acest lucru, domnule Ponta? Fiti barbat si asumati-va opinia, care reflecta o mentalitate ingusta, in ciuda scaunului (prea) inalt in care v-ati nimerit prin voia altora. Ca de la ortodox la ortodox va spun, domnule Prim-Ministru, nu-i deloc crestineste ce faceti!”, ii scrie Catalin Predoiu lui Victor Ponta.

Citeste si: VASILE BLAGA, strategul CANDIDATULUI ACL la prezidentiale!

Va prezentam mai jos textul integral al scrisorii publicate de Catalin Predoiu.

“Domnule Ponta,

Va scriu facand apel la buna dumneavoastra credinta. Stiu ca multi compatrioti vor spune ca sunt naiv apeland la o calitate care va lipseste, si inclin sa le dau dreptate, vazand evolutia dumneavoastra din ultimii ani. si totusi… Fiecare om merita o sansa.

Va dau, domnule Ponta, sansa unui dialog civilizat intre Putere si Cetateni, via Opozitie, asa cum cereati dumneavoastra candva, cand erati speranta Opozitiei.

Va scriu in urma numeroaselor discutii pe care le-am avut in ultimele zile cu zeci de cetateni romani, in special tineri, de ambele sexe, de toate religiile, cu totii mandri de etnia lor, puternici in credinta lor, indiferent cum se numeste ea, domnule Prim-Ministru!

Ati introdus recent in dezbaterea publica o tema de campanie legata de religia unui posibil contracandidat si v-ati construit un atac politic pe seama religiei. Rusine, domnule Ponta!

Citeste si: CATALIN PREDOIU, ANUNT IMPORTANT LEGAT DE PREZIDENTIALE

Ati facut-o in mod las, perfid, ocolit, cerand sa nu vi se reproseze credinta ortodoxa. Cine v-a reprosat acest lucru, domnule Ponta? Fiti barbat si asumati-va opinia, care reflecta o mentalitate ingusta, in ciuda scaunului (prea) inalt in care v-ati nimerit prin voia altora.

Ca de la ortodox la ortodox va spun, domnule Prim-Ministru, nu-i deloc crestineste ce faceti!

In plus, ca om de stat ce va pretindeti, pasiti pe un teren periculos, tintiti spre o tema sensibila, atentati la o pace sociala cu greu dobandita in Romania in toti acesti ani.

Cine si ce anume va dau dreptul la o astfel de conduita egoista si iresponsabila? Cum puteti sa va luati o astfel de libertate?

Ganditi-va la Romania Ortodoxa ca la o Coroana de Aur si la minoritatile noastre etnice sau religioase ca la nestematele rare care o impodobesc! Nu dati cu ciocanul ignorantei si al urii in aceste nestemate, nu stirbiti Coroana, doar pentru ca nu intelegeti sensul intregului!

Va solicit, domnule Prim-Ministru, ca pe viitor, sa va abtineti de la astfel de comentarii si sa nu saditi ura si discriminarea in sufletul cetatenilor romani. Faceti un efort, daca tot ati fost silit sa candidati la Presedintie sa ii respectati pe toti romanii, indiferent de etnie, sex, religie.

Indiferent cum ne facem cruce, indiferent in ce limba spunem Tatal Nostru, indiferent cum ne raportam la Divinitate, noi suntem toti egali, iar Romania are loc pentru noi toti. Cautati-va un loc printre concetateni, domnule Ponta, gasiti-l practicand respectul lor!

Va mai scriu pentru un motiv. Ati facut recent propuneri de ministri. Ati mai ucis o speranta pentru toti cei de valoare in aceasta tara, domnule Ponta!

Prin nominalizarile dumneavoastra demonstrati ca, atat timp cat veti mai fi in fruntea tarii, valorile nu au sanse. Tinerii care si-au construit o cariera valoroasa urmand temeinic o scoala si bazandu-se exclusiv pe propria munca sunt dati la o parte.

Pe cine preferati dumneavoastra, domnule Ponta? ii preferati pe cei mediocri, fara rezultate, pe cei care au pile si relatii!

Domnule Ponta, nu pot fi toti romanii ginerii sau finii cuiva sus-pus, asa cum sunteti dumneavoastra sau cum e domnul Manda!

Pentru multi e deja limpede: daca veti fi Presedinte, veti promova doar pilele, relatiile si finii, ii veti da la o parte pe toti cei de valoare. inca un motiv pentru care va consider un pericol pentru Romania.

Dumneavoastra v-ati „fuserit” cariera, ati plagiat doctoratul, ati parvenit politic prin mentorul Adrian Nastase, pe care ulterior l-ati tradat politic, candidati calcand in picioare statutul propriului partid, care va cere competitie interna. Dar nu va da nimeni dreptul sa promovati acest model si stil de viata in societate, nu va da nimeni dreptul sa transmiteti romanilor semnalul ca trebuie sa fie nonvalori ca sa promoveze.

Romania are nevoie de valori, domnule Ponta, nu de pile si relatii. Tocmai pilele, relatiile si nepotismul au sufocat valorile in Romania!

In numele acestor valori va cer politicos si civilizat, dar ferm, retrageti numirile facute, cereti sfat si ajutor, numiti oameni performanti, care au demonstrat ceva in cariera si in viata in toate functiile care depind de semnatura dumneavoastra!

Se intreaba lumea care sunt temele-cheie ale viitoarei campanii prezidentiale. Va ofer una, domnule Prim-Ministru si candidat la prezidentiale: Romania valorilor autentice contra imposturii, meritocratie versus lenevie, profesionalism versus mediocritate.

Daca nu veti retrage cele doua numiri de ministri, e limpede de care parte va plasati!

Va asigur de incapatanarea mea in a lupta pentru Romania valorilor. Iar aceasta lupta trebuie dusa cu dumneavoastra in primul rand!

Cu consideratie pentru inalta dumneavoastra functie,

Catalin Predoiu”