Prefectul Buzaului a depus juramantul in costum de schi

Noul prefect al Buzaului este Maria Buleandra. Femeia de 42 ani, este jurist, iar din anul 1991 este angajata in Prefectura Buzau. Interesant este ca, la investire, Maria Buleandra a venit imbracata in costum de schi.

Noul prefect de Buzau a fost instalat in functie in cadrul unei ceremonii foarte scurte, la care a luat parte si secretarul de stat Iulian Matache, desemnat sa conduca operatiunile de deszapezire in judet, dupa demiterea lui Gabriel Balta din postul de prefect.

Noul prefect de Buzau, Maria Buleandra, a depus juramantul echipata in costum de schi, in timp ce Matache purta camasa si blugi.

Citeste si: Maria Buleandra este noul prefect de Buzau

“Obiectivul meu imediat este acela de a rezolva problemele cu care se confrunta judetul Buzau in aceasta perioada, dupa codurile portocalii si rosii. Ma angajez sa indeplinesc responsabilitatile la nivelul asteptarilor cetatenilor si voi face tot ce imi sta in putinta pentru a imbunatati relatiile Institutiei Prefectului cu toate autoritatile publice locale, serviciile publice deconcentrate si societatea civila.

Dupa rezolvarea problemelor din aceasta perioada, va voi comunica prioritatile pe care le am in vedere la nivel de judet”, a declarat noul prefect, Maria Buleandra.