Preferinţele sexuale bolnave ale lui Adolf Hitler denotau cea mai joasă stare de degradare

Despre preferinţele sexuale bizare ale lui Adolf Hitler au tot apărut informaţii în ultimii ani, scoase la lumină de istorici. De această dată, este vorba despre datele regăsite într-un raport emis de o agenţie americană de informaţii, intitulat „O analiză psihologică a lui Adolf Hitler: Viaţa şi legenda”.

Informaţii din raportul „O analiză psihologică a lui Adolf Hitler: Viaţa şi legenda”, realizat de doctorul Walter C. Langer, au fost folosite la scrierea cărţii „The Mind of Adolf Hitler” (Mintea lui Adolf Hitler). 

Dosarul desecretizat a aparţinut Office of Strategic Services (OSS), care a activat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi care a precedat mult mai vestita CIA (Central Intelligence Agency). Dosarul dezvăluie că Hitler era atras de fetişuri sexuale dintre cele mai bizare şi chiar că şi-ar fi obligat nepoata, Geli Raubal (foto în dreapta), să-i îndeplinească dorinţele sexuale. Mai exact, raportul indică faptul că Führer-ul ar fi fost excitat de coprofilie (stare morbidă în care bolnavul se complace în murdăria provenită din excremente, conform Wikipedia), etichetată de Walter C. Langer drept o „perversiune care denotă cea mai joasă stare de degradare”. 

Citește și: ADOLF HITLER A FOST NUMIT OMUL ANULUI ÎN REVISTA TIME? SUBMARINUL CU CARE AR FI SCĂPAT DICTATORUL A FOST DESCOPERIT

Doctorul afirmă că datele despre preferinţele sexuale ale lui Adolf Hitler au fost adunate de la informatori, notează Daily Mail. Cel mai probabil, Hitler nu-şi satisfăcea aceste plăceri ciudate în mod frecvent. Pacienţii de acest gen fac rar acest lucru, iar Hitler este foarte posibil să fi mers atât de departe numai cu nepoata sa, Geli. Practicarea acestui tip de perversiune reprezintă cea mai joasă stare de degradare, după cum a explicat acesta.  Nepoata lui Hitler se pare că i-ar fi povestit despre preferinţele sexuale ciudate ale lui Hitler, prietenului Führerului, Otto Strasser. Mai mult, Geli Raubal se pare că a fost găsită moartă la scurt timp după ce o astfel de partidă de sex ar fi avut loc, notează publicaţia Daily Mail. Tânăra a murit în urma unui foc de armă tras cu pistolul lui Hitler, dar poliţia a decis că a fost vorba de sinucidere.

De asemenea, Otto Strasser, unul dintre apropiaţii lui Hitler, a fost obligat să părăsească ţara, şi se presupune că acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că Hitler bănuia că ştie prea multe despre viaţa sa sexuală. Inclusiv Ernst Röhm, ofiţer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, mai târziu fondatorul armatei Cămăşile Brune în Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung, ar fi făcut la un moment dat un comentariu despre fanteziile sexuale ale lui Hitler, se mai arată în raport.

Röhm a fost ucis mai târziu, în timpul Nopţii Cuţitelor Lungi, în 1934, când Hitler şi-a omorât toţi adversarii. Nu în ultimul rând, dosarul relevă că actriţa germană Renate Müller ar fi povestit că a fost forţată să îl lovească pe Führer, în timp ce acesta stătea ghemuit pe podea. La rândul ei, actriţa a fost găsit moartă şi cazul a fost clasat ca sinucidere.

Sursa traducere: adevarul.ro