Premierul britanic DAVID CAMERON a fost agresat in timpul unei vizite in orasul LEEDS

Premierul britanic David Cameron a fost impins, luni, de un barbat in timpul unei vizite la Leeds, in West Yorkshire, relateaza BBC News On-line.

Un barbat pare sa se fi lovit de premier in timp ce acesta iesea din primaria orasului, dar Cameron nu a cazut si a fost luat rapid de la fata locului, aparent fara sa fi fost ranit.

Politia l-a ridicat pe autorul presupusei agresiuni, un barbat in varsta de 28 de ani, care ulterior a fost eliberat. Politia din West Yorkshire a scris pe Twitter ca nu a fost facuta nicio amenintare, adaugand: “Nimic amenintator, doar un barbat care a fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit”.

CITESTE SI: ATACATORUL din Canada incerca sa obtina pasaport pentru a ajunge in SIRIA 

“In jurul pranzului, un localnic in varsta de 28 de ani a fost retinut pentru scurt timp dupa ce s-a apropiat de grupul premierului, care tocmai iesea din primarie”, a declarat inspectorul sef Derek Hughes in urma incidentului.

“Nu s-au facut amenintari, iar dupa ce a fost verificat, barbatul a fost eliberat si i s-a permis sa isi continue drumul”, a declarat el. Politia sustine ca acesta alerga spre o sala de gimnastica din apropiere.

Potrivit unui membru al partidului lui David Cameron, premierul a facut cativa pasi inapoi in timp ce barbatul alerga inspre el si nu s-au lovit unul de celalalt.

CITESTE SI: STATUL ISLAMIC a atacat orasul sirian Kobane

Fostul vicepremier Lord Prescott, care a lovit un protestatar in timpul campaniei din 2001 pentru alegerile generale dupa ce a fost lovit de un ou, a declarat ca episodul arata ca securitatea din jurul politicienilor de rang inalt trebuie “intarita”. Premierul David Cameron a mers in Leeds pentru a lansa planurile Guvernului de modernizare a unei cai ferate catre nordul Angliei.

Sursa foto: bbc.co.uk