Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Video

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat, sâmbătă, împotriva noului coronavirus la Spitalul Universitar de Urgență Militar “Dr. Carol Davila”, în etapa a doua a campaniei de vaccinare.

Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la o zi distanță după președintele Klaus Iohannis făcând parte dintre persoanele care fac acest lucru în cadrul etapei a doua de vaccinare în care se vor imuniza persoanele peste 65 de ani, cetățenii cu grad ridicat de risc, dar și cei care lucrează în domeniile esențiale.

Florin Cîțu a mers la vaccinare îmbrăcat cu un tricou alb cu mesajul “# Împreună învingem pandemia”.

“Nu am simțit nimic, asta îi spuneam doamnei asistente, că nu mi-am dat seama când a făcut vaccinul. Mă bucur că am putut să mă vaccinez, am făcut-o atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu și pentru a da un semnal de încredere pentru toți românii. Orice este nevoie să vină din partea mea pentru a convinge cât mai multi români să se vaccineze, voi face”, a spus Cîțu.

Sursa foto: captura video