Presedintele Camerei de Comert Bucuresti, SORIN PETRE DIMITRIU, URMARIT PENAL.UPDATE

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, SORIN PETRE DIMITRIU, s-a prezentat miercuri dimineata la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru a fi audiat de procurori, informeaza postul de televiziune Digi 24.

UPDATE: SORIN PETRE DIMITRIU, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, este urmarit penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un nou dosar, care vizeaza fraude cu fonduri europene. SORIN PETRE DIMITRIU este acuzat de “folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si de schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, in forma continuata”, informeaza DNA.

STIRE INITIALA

In anul 2012, presedintele Camerei de Comert si Industrie Bucuresti, SORIN PETRE DIMITRIU, consilierul acestuia, Gabriela Dumitriu si directorul general al institutiei, Gabriel Mihut, au fost retinuti de procurorii DNA, fiind acuzati de constituire a unui grup infractional organizat, santaj si abuz in serviciu.

SORIN PETRE DIMITRIU, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti si vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, era acuzat atunci de procurorii DNA pentru constituire a unui grup infractional organizat, opt infractiuni de santaj in forma continuata si trei infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.

Tot in anul 2012, SORIN PETRE DIMITRIU a fost reales presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. In 2014, SORIN PETRE DIMITRIU a fost trimis in judecata de DNA. 

Sursa foto: adevarul