Presedintele KLAUS IOHANNIS a fost DECORAT in OLANDA

Presedintele Klaus Iohannnis a fost decorat, vineri, in Olanda. Seful statului a primit Placheta “Martin Buber” din partea Fundatiei olandeze Euriade, pentru “aplicarea principiului dialogului si a valorilor umaniste”. Cu aceasta ocazie, Iohannis a spus ca atat viata personala, cat si cea publica i-au fost calauzite de “convingerea privind forta dialogului”, informeaza News.ro.

“Acordarea acestei plachete ma onoreaza intrucat face trimitere la ‘filosofia dialogului’ promovata de Martin Buber. Convingerea privind forta dialogului mi-a calauzit mereu atat viata personala, cat si cea publica, in slujba cetateanului. In exact sensul filosofiei lui Martin Buber, am pretuit constientizarea alteritatii, a ‘celuilalt’, a relatiei dintre ‘eu’ si ‘tu’, care trebuie sa se fundamenteze in primul rand, cred eu, pe respectul reciproc”, a afirmat Klaus Iohannis in discursul sau.

Presedintele a facut referire si la opera filosofului Martin Buber, o pledoarie pentru toleranta. Totodata, Iohannis considera simbolic faptul ca a primit Placheta in anul in care Romania detine presedintia Aliantei Internationale pentru Memoria Holocaustului. “Martin Buber a crezut cu tarie in capacitatea autentica a oamenilor de a depasi umbrele trecutului, de a convietui in pace si intelegere in locuri unde pentru mult timp au trait in vrajba. Este remarcabila consecventa cu care a lucrat pentru convietuirea dintre israelieni si palestinieni”, a spus Iohannis.

Seful statului a mai subliniat ca Romania poate constitui, in momentul de fata, un model de promovare a interculturalitatii. “Eu insumi – provenind din randul minoritatii germane din Romania – consider ca pot aprecia acest lucru la justa sa valoare si spun cu mandrie faptul ca Romania a inregistrat aceste reusite cu importanta contributie a membrilor minoritatilor nationale care locuiesc pe teritoriul sau.

Romania este o tara in care spiritul european se manifesta in mod natural, fara accente sau tendinte xenofobe sau antieuropene dezbinatoare. O tara care nu are in Parlamentul sau partide extremiste si sper ca alegerile parlamentare din 11 decembrie sa reconfirme acest adevar”, a aratat Klaus Iohannis.

Sursa foto: presidency