Prima ţară care interzice comerţul cu blănuri pentru industria modei

Decizia este una istorică

Prima ţară care a interzis, printr-un decret ministerial, comerţul cu blănuri de animale destinat industriei modei este Israel, informează ministerul Mediului din această țară. Interdicția va intra în vigoare peste șase luni.

“Comerţul cu blănuri de animale, atât pentru import, cât şi pentru export, va fi interzis, cu excepţia nevoilor din cercetare, învăţământ şi anumite tradiţii religioase”, se arată într-un comunicat remis presei de ministerul israelian amintit.

Astfel, utilizarea blănurilor animale, folosite pentru realizarea tradiţionalului “schtreimel”, o pălărie din blană naturală pe care o poartă unii dintre evreii ultraortodocşi, va rămâne autorizată.

“Industria comerţului cu blănuri provoacă suferinţe inimaginabile animalelor, iar acest decret va transforma piaţa modei israeliene, făcând-o mai bună în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu”, a declarat în acelaşi comunicat Gila Gamliel, ministrul Mediului din Israel.

Sursa foto: BBC