Primaria Capitalei afirma ca a demarat toate procedurile legale pentru rezolvarea situatiei MUZEULUI LITERATURII

Primaria Capitalei afirma intr-un comunicat de presa ca a demarat toate procedurile legale pentru rezolvarea situatiei in care se afla MUZEUL NATIONAL AL LITERATURII ROMANE (MNLR).

“Comisia Primariei Municipiului Bucuresti continua negocierile cu proprietarul cladirii. Precizam ca, la acest moment, nu exista forma legala de plata a unei chirii. Nu exista nicio hotarare judecatoreasca irevocabila care sa stabileasca un cuantum al chiriei. Mai mult decat atat, conform legii, Primaria Municipiului Bucuresti nu poate plati chiria retroactiv”, se spune in comunicat.

Potrivit surselor citate, in anul 1999, Emanoil Nicolae Rudeanu a chemat in judecata Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) si MNLR, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa oblige paratii sa-i lase in proprietate si posesie imobilul de pe bulevardul Dacia. In cauza a formulat cerere de interventie in interes propriu Emanuela Kretzulescu.

Citeste si: Un nou PROTEST fata de evacuarea MUZEULUI LITERATURII din sediul de pe bulevardul Dacia

Printr-o sentinta civila din 1 aprilie 2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti s-a admis actiunea in revendicare a reclamantului si intervenientei, iar municipalitatea a fost obligata sa le lase acestora in proprietate si posesie imobilul. Pe 20 septembrie 2007, reclamantul si intervenienta au fost pusi in posesia cladirii.

Totodata, obiectul unui dosar din 2012 aflat pe rolul Judecatoriei Sector 1 in care partile au fost municipalitatea, CGMB, MNLR in calitate de parati si Mihai Sturdza ca reclamant, proprietar al unei cote din imobilul situat pe bulevardul Dacia, l-a constituit obligarea paratilor in solidar la plata chiriei pentru 36 luni calendaristice incepand din 1 martie 2009 si pana pe 29 februarie 2012.

Reclamantul si-a precizat pretentiile la 20.000 de euro pentru fiecare dintre cele 36 luni calendaristice cuprinse in intervalul 1 martie 2009 — 29 februarie 2012.

Citeste si: Un MUZEU dedicat lui CONSTANTIN BRANCUSI va fi infiintat la Craiova

Pe 6 decembrie 2012, reclamantul a precizat ca solicita plata chiriei doar pentru martie 2009. Pe 24 ianuarie 2013 acesta a solicitat proba cu expertiza contabila. Instanta a dispus efectuarea unei expertize cu rolul de a stabili chiria, iar in urma efectuarii sale s-a stabilit o chirie de 14.525 de euro pe luna.

La apararile municipalitatii, raportul de expertiza a fost anulat, iar expertul a intocmit un alt raport prin care a stabilit aceeasi chirie de 14.525 de euro pe luna.

La acest raport de expertiza, municipalitatea a formulat obiectii la care expertul urmeaza sa raspunda. Urmatorul termen de judecata s-a stabilit pe 12 iunie.

Intr-un alt dosar din 2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti partile au fost CGMB, MNLR si Emanoil Rudeanu in calitate de intimat-reclamant, proprietar al unei cote din imobilul de pe bulevardul Dacia.

Printr-o sentinta civila din 2012, instanta a obligat MNLR sa plateasca reclamantului 15.000 de euro echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii reprezentand contravaloare lipsa folosinta pentru jumatate din imobilul de pe bulevardul Dacia si la plata cheltuielilor de judecata de 3.865 de lei.

Impotriva acestei sentinte muzeul a formulat apel, iar Tribunalul Bucuresti a admis apelul si a respins cererea reclamantului Emanoil Rudeanu, mai spun sursele citate.

Acesta a formulat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Bucuresti, dosarul fiind trimis in rejudecare. Instanta a admis apelul si a respins cererea lui Emanoil Rudeanu drept neintemeiata. Impotriva acestei decizii Rudeanu a formulat recurs care va fi solutionat pe 16 septembrie.

Sursa foto: stiri.tvr.ro