Primaria Capitalei va incepe NOI LUCRARI LA BULEVARDUL LIVIU REBREANU

PRIMARIA CAPITALEI va demara in septembrie lucrarile de largire a BULEVARDULUI LIVIU REBREANU, pe portiunea cuprinsa intre ALEEA BARAJUL DUNARII si BD. 1 DECEMBRIE 1918, au declarat reprezentantii municipalitatii, potrivit site-ului Hotnews.

Primaria Capitalei a notificat deja proprietarii aflati pe acest segment pentru a face exproprierile necesare largirii strazii, iar dupa expirarea termenului legal de 30 de zile, undeva la jumatatea lunii septembrie, municipalitatea se poate apuca de treaba, eventualele neintelegeri urmand a fi rezolvate in instanta.

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat la inceputul acestui an, in luna februarie, CULOARUL DE EXPROPIERE pentru largirea bd. Liviu Rebreanu intre bd. Nicolae Grigorescu si 1 Decembrie 1918. Astfel, se vor expropria 3951 mp teren si 167 mp constructii, iar despagubirile se ridica la 6 milioane lei. In bugetul pe anul 2015 al Primariei Capitalei s-au alocat pentru aceasta lucrare 7 milioane lei.

CITESTE SI: VICEPRIMARUL PIEPTEA: BENZILE UNICE PENTRU RATB, O SOLUTIE IEFTINA, IGNORATA DE PRIMARUL OPRESCU

Primaria Capitalei a terminat lucrarile de reabilitare a bulevardului Liviu Rebreanu, portiunea cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, la inceputul anului 2014. Au fost refacute partea carosabila, trotuarele si linia de tramvai, s-au amenajat parcari in spic pe marginea drumului si s-au trasat marcajele rutiere. Pistele de biciclete au fost amenajate pe trotuar, pe anumite portiuni. In 2015 s-au facut lucrari si pe portiunea cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si Aleea Barajul Dunarii, unde nu a fost nevoie de exproprieri. In prezent a ramas de facut doar bucata cuprinsa intre Aleea Barajul Dunarii si bd. 1 Decembrie 1918.

Modernizarea bd. Liviu Rebreanu, bucata cuprinsa intre bd. Nicolae Grigorescu si bd. Camil Ressu, a inceput in 2012 si avea termen de finalizare noiembrie 2013.

Modernizarea bulevardului pe acest segment a costat 17 milioane de euro, contractul pentru realizarea lucrarilor fiind atribuit asocierii Euro Construct – PACO. In bugetul pe anul 2013, s-au prevazut pentru aceasta lucrare 25 milioane lei.

Sursa foto: HotNews