Primaria Sectorului 1 cere AMENDAREA lui VICTOR PONTA si a ministrului Mediului

Primaria Sectorului 1 cere instantei de judecata AMENDAREA PREMIERULUI VICTOR PONTA si a ministrului Mediului cu 20 la suta din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de intarziere in aplicarea hotararii judecatoresti care obliga guvernul sa redea Parcul Bordei bucurestenilor in integralitatea sa, se arata intr-un comunicat remis marti presei de primarul ANDREI CHILIMAN.

“Refuzul Guvernului de se conforma unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile obliga Primaria Sectorului 1 la un demers extrem: o actiune administrativa la Curtea de Apel Bucuresti, prin care cerem instantei de judecata amendarea premierului Victor Ponta si a ministrului Mediului, Gratiela Gavrilescu, cu 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de intarziere in executarea respectivei hotarari”, se spune in comunicat.

Potrivit sursei citate, hotararea in cauza, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe 9 aprilie 2014, obliga Guvernul si ministerul de resort sa exproprieze pentru cauza de utilitate publica o suprafata de aproximativ 0,5 hectare de teren din Parcul Bordei, care urmeaza a fi trecuta, potrivit legii, in administrarea Primariei Sectorului 1.

Citeste si: Procesul lui COSTICA CONSTANDA pentru Satul Francez va fi REJUDECAT

“Consider ca indolenta sau reaua-credinta, manifestate de prea mult timp de autoritatile guvernamentale, nu mai pot fi tolerate. Indiferent de culoarea politica pe care au avut-o, guvernele au refuzat sistematic sa aplice prevederile Legii nr. 170/2008, prin efectul careia Parcul Bordei este redat, in integralitatea sa, bucurestenilor. Pe aceste considerente, am actionat Guvernul in judecata in anul 2011 si am castigat definitiv batalia juridica trei ani mai tarziu. Imediat dupa hotararea Inaltei Curti, am inceput, la ministerul Mediului, demersurile pentru punerea in aplicare a acestuia. Guvernul a ignorat constant demersurile noastre, refuzand, practic, sa puna in executare hotararea judecatoreasca care da dreptate Primariei Sectorului 1 si care confirma dreptul bucurestenilor de a beneficia in intregime de Parcul Bordei”, spune ANDREI CHILIMAN.

Citeste si: Costica Constanda a blocat conturile Primariei Capitalei

“Imi exprim speranta ca premierul si ministrul Mediului vor intelege absurdul situatiei si vor actiona in conformitate cu legea, inainte ca instanta de judecata sa le aplice amenzile administrative cerute de noi. In ceea ce ne priveste pe mine si pe colegii mei din Primaria si din Consiliul Local ale Sectorului 1, consecventi politicilor noastre de administrare a orasului pe principiul cresterii calitatii vietii cetatenilor, vom face toate demersurile prevazute de lege pentru ca parcurile si spatiile verzi din Sectorul 1 sa fie pastrate sau recuperate in beneficiul bucurestenilor, indiferent de situatie sau de factorii politici implicate”, adauga primarul Sectorului 1.

Sursa foto: gandul.info