Primaria Sectorului 6 a castigat PREMIUL DE EXCELENTA la categoria “TRAMBITARE” in cadrul competitiei “Orasul Reciclarii”

Primaria Sectorului 6 a castigat PREMIUL DE EXCELENTA la categoria “Trambitare” in cadrul editiei din acest an a competitiei “Orasul Reciclarii”, au anuntat joi reprezentantii institutiei.

Premiul a fost acordat pentru rezultatele obtinute la editia de anul acesta si pentru implicarea in actiuni de constientizare a populatiei prin campanii de informare si promovare in presa locala. La categoria “TRAMBITARE” au mai fost premiate primariile municipiilor Iasi, Slatina, Calarasi si Barlad.

Pe parcursul competitiei au fost colectate separat peste 6.700 de tone de deseuri de ambalaje , dintre care 2.700 de tone de plastic, 3.500 de tone de hartie-carton, 500 de tone de sticla si 30 de tone de metal. Prin acest proiect 40 la suta din populatia Romaniei – peste patru milioane de romani din aceste municipii – a aflat despre importanta reciclarii, avand la dispozitie peste 7.000 de containere colorate pentru separarea deseurilor de ambalaje.

Citeste si: Peste 184 tone de DESEURI RECICLABILE au fost COLECTATE SELECTIV in Sectorul 6

“In cea de-a doua editie s-au inscris cu 60% mai multe primarii decat in etapa anterioara, ceea ce dovedeste interesul crescut al autoritatilor locale pentru domeniul deseurilor de ambalaje si pentru parteneriatul cu producatorii de bunuri ambalate. Serviciul de colectare separata inseamna mai mult decat un recipient sau un container colorat. Criteriile competitiei Orasul Reciclarii sunt si criteriile realitatii din teren care creaza pentru cetateni un serviciu de calitate.” a declarat Sorin Cristian Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje.

 “Autoritatile locale joaca un rol cheie in gestiunea deseurilor, in acest sens intiativa Eco-Rom Ambalaje fiind esentiala. Ma bucur sa vad atatea municipalitati implicate intr-un proiect care, iata, incepe sa devina o traditie. Demersul este cu atat mai important cu cat este integral sustinut de sectorul privat – de producatorii proactivi, care sprjina astfel politicile de mediu la care Romania s-a angajat. Colectarea separata a deseurilor de ambalaje trebuie sa devina o prioritate si sa ii responsabilizeze pe toti cei implicati, inclusiv pe cetateni”, a declarat ministrul Mediului, ATTILA KORODI.

La finalul celor sase luni de “batalie”, Sfantu Gheorghe a obtinut cel mai mare punctaj la evaluarea finala, demonstrand ca detine cel mai performant sistem de colectare separata a deseurilor de ambalaje dintre cele 32 de municipalitati participante. Criteriile care au stat la baza evaluarii au fost: calitatea serviciilor de colectarea separata (insemnand accesul populatiei la containerele colorate, aspectul acestora si corectitudinea depunerii separate a deseurilor in fiecare container), cantitatea de deseuri colectate si actiunile de constientizare si mobilizare a populatiei pentru a separa deseurile.

Citeste si: Peste 163 tone de DESEURI RECICLABILE, colectate SELECTIV in Sectorul 6

Odata cu obtinerea titlului de “Orasul Reciclarii”, Sfantu Gheorghe a castigat si marele premiu: amenajarea unei zone 100 la suta eco Wi-Fi, un spatiu inedit de relaxare, realizat din materiale reciclate si cu acces liber la internet, in valoare de 12.000 euro. Locuitorii isi vor putea petrece timpul liber in aceasta zona in prima parte a anul viitor.

La editia din 2014 a competitiei, alaturi de marele invingator s-au evidentiat inca cinci primarii, acestea obtinand premii speciale pentru evolutia inregistrata de la o editie la alta. Astfel, Zalau a fost premiat pentru ca a reusit sa-si pastreze si anul acesta locul intai pentru cele mai multe deseuri colectate separat per locuitor. Medias si Deva s-au evidentiat pentru evolutia remarcabila in ceea ce priveste calitatea serviciului de colectare separata. Astfel, Medias a urcat de pe locul 17, ocupat anul trecut, pe locul cinci, iar Deva de pe locul 19 pe locul sase. Primariile oraselor Targu Jiu si Brasov s-au remarcat prin implicarea in activitatile numeroase si inedite de informare si educare a populatiei despre importanta colectarii separate si a reciclarii deseurilor de ambalaje.

Competitia „Orasul Reciclarii” a fost initiata de Eco-Rom Ambalaje in 2012 si se afla la a doua editie.

Obiectivul proiectului este acela de a implica si mobiliza primariile de municipiu, pentru ca serviciile de colectare separata a deseurilor de ambalaje sa se desfasoare in cele mai bune conditii si cantitatile colectate sa continue sa creasca.

Editia de anul acesta s-a derulat in perioada 1 ianuarie – 30 iunie.

Sursa foto: primarie6.ro