Primaria Sectorului 6, pregatita pentru deszapezire

La nivelul Sectorului 6 a fost constituit Comandamentul de Deszapezire si Combatere a Poleiului pentru iarna 2013-2014, conform dispozitiei semnate de primarul Rares Manescu.

Programul de deszapezire a intrat in vigoare pe 15 noiembrie si ramane valabil pana la 15 martie 2014, iar masurile urmeaza a fi luate cu maxima operativitate, imediat dupa declansarea fenomenelor meteorologice specifice, informeaza institutia intr-un comunicat de presa.

Comandamentul de Deszapezire si Combatere a Poleiului Sector 6 este condus de primarul Rares Manescu si constituit din reprezentanti ai Primariei Sectorului 6, Administratiei Domeniului Public si Dezvoltarii Urbane, Directiei Generale de Politie Locala Sector 6 si ai firmei URBAN S.A.

Concret, programul prevede ca implicarea Primariei, a ADPDU Sector 6 si a societatii de salubrizare in actiunea de deszapezire sa se desfasoare atat pe arterele principale pe care circula mijloacele de transport RATB si pe strazile pe care sunt amplasate obiective de interes social: fabrici de paine, scoli, gradinite, oficii postale, unitati sanitare, cat si pe strazile secundare, dintre blocuri.

In responsabilitatea Urban intra 478 de artere de circulatie rutiera (bulevarde, strazi, alei, intrari, drumuri, cai, sosele, prelungiri), precum si 64 de obiective de maxima urgenta, iar in cea a ADPDU – 108 artere de circulatie cu nume si alte 302 alei fara denumire.

Declansarea activitatilor din cadrul programului se face o data cu aparitia fenomenelor meteorologice specifice, ninsoare sau polei, iar timpul de iesire in actiune este de maxim 5 minute de la primirea ordinului.

In acest moment, URBAN detine un stoc de aproximativ 650 tone de solutie anti-inghet si tine “in stand-by” 96 de utilaje (instalatii de imprastiat antiderapant, utilaje cu plug, autobasculante, autocisterne, incarcatoare frontale, bobkat-uri etc.), iar ADPDU, alte 86 de utilaje. in ceea ce priveste personalul, A.D.P.DU dispune de 140 de lucratori, iar URBAN de 566 de lucratori, care vor lucra in schimburi a câte 12 ore si vor asigura permanenta.