Primarita din KOLN, criticata dupa ce a sugerat un COD DE CONDUITA pentru FEMEI

Primarita orasului Koln, Henriette Reker, a fost criticata miercuri dupa ce a sugerat un COD DE CONDUITA pentru FEMEI ca urmare a VALULUI DE AGRESIUNI SEXUALE despre care se crede ca ar fi fost comise de BARBATI DE ORIGINE NORD-AFRICANA, ceea ce a inflamat dezbaterea in curs din Germania privind MIGRATIA, relateaza DPA.

Oamenii au intrat pe retele sociale folosind hashtag-ul #EineArmlaenge — ‘la un brat distanta’ — pentru a critica sugestia primaritei, potrivit careia femeile trebuie sa pastreze o oarecare distanta de straini pe strada si sa stea in grupuri pentru a nu se trezi izolate.

Potrivit DPA, se crede ca atacurile in masa, care au avut loc in ajunul Anului Nou, in apropiere de principala statie de tren din Koln si care au inclus peste 90 de agresiuni sexuale si un viol, ar fi fost comise de barbati de origine nord-africana.

CITESTE SI: GERMANIA: ZECI DE FEMEI, AGRESATE SEXUAL SI JEFUITE DE REFUGIATI IN NOAPTEA DE ANUL NOU

Desi nu este clar daca barbatii sunt solicitanti de azil sau imigranti aflati la a doua generatie, infractiunile au declansat o dezbatere aprinsa in Germania in legatura cu consecintele primirii a 1,1 milioane de imigranti in anul 2015.

Reker, care s-a aflat pe prima pagina a ziarelor internationale in octombrie dupa ce a fost injunghiata in timpul campaniei electorale din cauza pozitiei ei in favoarea refugiatilor, a fost acuzata ca da vina pe victime. Criticii ei sustin ca Reker ar trebui sa se concentreze pe sporirea securitatii si aducerea atacatorilor in fata justitiei.

Politia a anuntat ca infractiuni similare au fost comise la Hamburg si Stuttgart in timpul festivitatilor de Anul Nou, dar la o scara semnificativ mai mica.

Sursa foto: dailystormer