PRIMARUL din BOTOSANI, CATALIN FLUTUR, trimis in judecata de DNA

Mugurel Cătălin Flutur, primarul din Botoșani va ajunge în fața judecătorilor, alături de alte patru persoane, pentru infracțiuni de corupție. Primăria nu s-a contituit parte parte civilă în acestă cauză. Dosarul va fi judecat de magistrații Tribunalului Botoșani.  DNA i-au trimis in judecata pe Catalin Flutur si pe alti patru angajati ai Primariei Botosani, edilul fiind acuzat de abuz in serviciu, informeaza un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

“In perioada 30.11.2006-19.12.2011, inculpatul Flutur Catalin – Mugurel, in calitate de primar al municipiului Botosani, si-a indeplinit defectuos atributiunile de serviciu prevazute de lege, in ceea ce priveste incheierea si derularea unui contract de concesiune ce avea ca obiect exploatarea unui teren in suprafata de 4.668 m.p., proprietatea Consiliul Local al Municipiului Botosani, pe care a fost construit ulterior un complex comercial multifunctional.  

Concret, in cuprinsul contractului respectiv, urmat de incheierea altor trei acte aditionale, inculpatul a diminuat ilegal (sub valoarea mentionata in cuprinsul ofertei financiare) redeventa datorata de cesionar institutiei publice pe care o reprezenta. Mai exact, desi in cadrul procedurii de atribuire a concesiunii ofertantul castigator prezentase o redeventa in valoare de 77,12 lei/mp/an, (in conditiile in care in documentatia de atribuire se prevazuse o redeventa minima in suma de 25,6 lei/mp/an), in contractul de concesiune incheiat dupa finalizarea procedurii s-a mentionat plata unei redevente vadit inferioare in suma 4,91 lei/mp/an. 

In demersul sau infractional, edilul a beneficiat si de ajutorul celorlalti inculpati care au intocmit diverse rapoarte de specialitate sau au avizat si contrasemnat hotarari ale Consiliului Local prin care s-a stabilit redeventa, in conditiile de mai sus. Aceasta conduita a avut drept consecinta prejudicierea bugetului local cu suma de 2.024.236,55 lei, suma ce reprezinta totodata un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului, in calitate de concesionar.  

Primaria municipiului Botosani a comunicat ca nu se constituie parte civila in cadrul procesului penal, urmand ca, in eventualitatea unei solutii de condamnare in prezenta cauza, sa isi rezerve dreptul de a promova o actiune la instanta civila.  In cauza s-a dispus instituirea masurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile si imobile ce apartin inculpatilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botosani, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza. “

In septembrie 2015, DNA a anuntat ca Flutur este urmarit penal pentru concesionarea unei alei pietonale catre o firma.

 
Sursa foto: informatorulbt.ro