Primarul Londrei vrea ca imigrantii sa nu aiba acces la ajutoare sociale timp de doi ani

Primarul Londrei Boris Johnson a indemnat marti la interzicerea totala, pentru o perioada de doi ani, a accesului imigrantilor din state membre “noi” ale Uniunii Europene (UE), ca Romania si Bulgaria, la servicii sociale, relateaza publicatia London Evening Standard in pagina electronica.

Potrivit publicatiei, primarul capitalei britanice si-a exprimat totodata sustinerea fata de intentia premierului David Cameron de a renegocia “puterile” Marii Britanii, astfel incat tara sa poata sa nu mai plateasca milioane de lire sterline, ca ajutoare pentru copii, unor copii care traiesc in alte tari.

in cadrul unei emisiuni la postul de radio LBC 97.3, Johnson a declarat ca, in pofida faptului ca a sustinut imigratia, are in continuare o “problema” cu libertatea de miscare a muncitorilor in interiorul UE extinse.

“Pentru mine reprezinta o ingrijorare reala, deoarece atunci cand ne-am alaturat Pietei Comune, in 1973, si am organizat un referendum, in 1975, am aderat la un grup mult, mult mai mic de state, care erau mult, mult mai apropiate in contextul lor economic decat marea masa (din prezent) – 500 de milioane de persoane, 27 de tari -, in care te confrunti cu divergente uriase in privinta sistemului ajutoarelor si asa mai departe”, a declarat el.

“De ce trebuie ca platitorii britanici de taxe sa plateasca ajutoare pentru copiii unor persoane care poate ca munceasc in Marea Britanie, dar ai caror copii traiesc in Polonia”, a continuat Johnson.

Liderul partidului xenofob si antieuropean UKIP Nigel Farage a declarat ca este necesar ca imigratia sa fie redusa, daca afecteaza nivelul de trai al britanicilor.

Farage a respins, in cursul unei emisiuni BBC Radio 4, argumentul potrivit caruia imigratia este justificata in vederea stimularii venitului national. “Daca ma intrebi «Vrei ca in urmatorii zece ani sa vezi inca cinci milioane de persoane in Marea Britanie? Daca se intampla acest lucru vom fi toti mai bogati», iti voi raspunde “De fapt, stii ce? As prefera sa nu ne imbogatim un pic, as prefera sa avem comunitati care sa se simta mai unite, as prefera sa avem o situatie in care tineri someri britanici au o sansa realista sa aibe un loc de munca”, a declarat el.

Potrivit unui sondaj publicat marti, trei sferturi dintre britanici vor o diminuare a imigratiei, in pofida faptului ca 54% dintre respondenti considera imigratia benefica pentru economie.

Publicatia scrie ca, intr-un documentar BBC care urmeaza sa fie difuzat marti seara, fostul ministru britanic de Interne Jack Straw recunoaste ca Partidul Laburist a gresit prin faptul ca nu a impus limite noilor imigranti UE. “Am gresit si regret profund acest lucru”, afirma fostul ministru. “Regret deoarece acest lucru submineaza increderea in Guvern, in cazul unei asemenea greseli”.