Primarul Sectorului 4 reclama RADET la ANPC

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a sesizat Autoritatea Nationala pentru Protectia Cnsumatorilor (ANPC) in urma situatiei cu care s-au confruntat mai multe asociatii de proprietari de pe raza Sectorului 4, care timp de mai multe zile nu au beneficiat de apa calda, desi au facturile achitate la zi, se arata intr-un comunicat de presa al Primariei Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, primarul Sectorului 4 a solicitat sprijinul ANPC pentru ca cetatenii sa nu ajunga sa fie nevoiti sa achite facturi pentru ceea ce nu au consumat.

“Contractul incheiat intre asociatiile de proprietari si RADET stipuleaza faptul ca temperatura de livrare a apei calde catre populatie la intrarea in imobil trebuie sa se incadreze intre 55̊ si 60̊ C. Ori, zile in sir, cetatenii Sectorului 4 au primit la robinet apa cu mult sub aceasta temperatura! Iar ceea ce este mai grav decât faptul ca acestor oameni li s-a refuzat dreptul la o viata in conditii decente si civilizate, desi au facturile achitate la zi, este modalitatea de facturare! Si aceasta, deoarece, pentru toata perioada in care RADET a incalcat clauzele contractuale care prevad o anumita temperatura de livrare a apei, in baza a ceea ce au inregistrat apometrele, locuitorii Sectorului 4 vor trebui sa plateasca facturile ca si cum ar fi consumat apa calda! Se pare ca abuzul este mai mult decât flagrant, in masura in care, pe lânga faptul ca nu au beneficiat de drepturile lor legale, cu toate ca si-au indeplinit obligatiile contractuale, achitând in termenul impus facturile, acum vor fi nevoiti sa plateasca pentru un serviciu de care nu au beneficiat!”, se arata in scrisoarea transmisa de Popesc-Piedone presedintelui ANPC, Marius Alexandru Dunca.

Primarul Sectorului 4 solicita ANPC ajutorul, ca “institutie a statului responsabila cu protejarea drepturilor consumatorilor” si ii adreseaza rugamintea sa decida “in consecinta”.