PRIMUL HOTEL SHERATON din Romania va fi deschis in centrul Capitalei

Lantul hotelier Starwood & Resorts va intra pe piata din Romania cu brandul Sheraton, dupa ce a semnat un contract de franciza cu Grand Plaza Hotel, fostul Howard Johnson din Bucuresti, potrivit reprezentantilor celor doua companii hoteliere.

Contractul de franciza marcheaza astfel startul procesului de conversie a celor 270 de camere existente in cadrul Grand Plaza Bucuresti catre un nou hotel Sheraton.

“Suntem incantati sa fim parteneri alaturi de Grand Plaza Hotel in realizarea primului nostru proiect de dezvoltare a unui hotel prin care vom introduce brandul Sheraton in capitala Romaniei, o capitala cu un potential si o dinamica extraordinara”, a declarat intr-un comunicat Michael Wale, presedintele Starwood Hotels & Resorts, Europa, Africa si Orientul Mijlociu.

Citeste si: Hotelul Athenee Palace aniverseaza 100 de ani de istorie

El a adaugat ca avand cea mai mare notorietate si reprezentare la nivelul portofoliului Starwood, Sheraton continua sa fie un “pionier” in mai multe piete emergente din intreaga lume.

Sheraton Bucharest Hotel va avea 270 de camere, doua restaurante, un bar si un club lounge.

Brandul Sheraton a finalizat recent o revitalizare comerciala la nivel global in valoare de sase miliarde dolari si este in prezent in proces de extindere la nivel mondial, in valoare de opt miliarde de dolari, aflat in derulare in urmatorii trei ani. Sheraton este detinut de Starwood Hotels & Resorts Worldwide si este cel mai mare brand al acestuia, fiind una dintre cele mai importante companii de ospitalitate si agrement din lume, cu aproape 1.200 de imobile in 100 de tari si 181.400 de angajati in cadrul proprietatilor sale detinute si administrate.

Citeste si: Topul celor mai spectaculoase hoteluri unde te poti caza in 2014. GALERIE FOTO

Starwood este un integrator complet, la nivel de proprietate de operare si francizare pentru hoteluri, statiuni si resedinte, cu marci precum Sf. Regis, Luxury Collection, W, Westin, Le Meridien, Sheraton, Four Points by Sheraton, Aloft si Element.

Grand Plaza Hotel este proprietarul si compania care opereaza Grand Plaza Hotel, fostul hotel Dorobanti din Bucuresti.

La finele anului trecut Consiliul Concurentei a anuntat aprobarea tranzactiei prin care Tatika Investments din Cipru, care detine Ramada Parc si Ramada Plaza, preia International Business Trading, propriatara Howard Johnson Bucuresti, cele trei hoteluri apartinand indirect, potrivit unor surse, omului de afaceri Radu Dimofte.

Sursa foto: pointmetotheplane.boardingarea.com