Prințul Charles va participa la funeraliile Regelui Mihai de la Curtea de Argeș

Prințul Charles va participa la funeraliile Regelui Mihai de la Curtea de Argeș. Anunțul a fost făcut duminică, la postul Antena3, de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

„Din câte am înţeles, printul Charles a confirmat deja prezenţa la înmormântare”, a declarat Vasile Bănescu pentru sursa citată. Purtătorul de cuvânt al BOR a precizat că la înmormântare va fi prezent şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.

Regele Mihai a decedat, marţi, la reşedinţa sa din Elveţia. Trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi adus în România pe 13 decembrie, iar înmormântarea va avea loc pe 16 decembrie.

Sursa foto: adevarul