“Printul” PAUL LAMBRINO a fost retinut de DNA. UPDATE

Dupa doua zile si o oprire la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti,  PAUL LAMBRINO a ajuns in fata procurorilor DNA de la Serviciul Teritorial Brasov. „Printul” trebuie sa dea explicatii oamenilor legii in dosarul RETROCEDARILOR ILEGALE in care statul roman a fost prejudiciat cu 136 de milioane de euro.

UPDATE 17.10 PRINTUL PAUL a fost retinut, vineri seara, de catre procurorii DNA Brasov, in DOSARUL RETROCEDARILOR ILEGALE de terenuri din Ilfov, in care au fost arestati la domiciliu omul de afaceri Remus Truica si avocatul Robert Rosu, iar alte trei persoane au fost puse sub control judiciar, informeaza Mediafax.

Procurorii anticoruptie au emis, vineri seara, dupa aproape sapte ore de audieri, ordonanta de retinere, pentru 24 de ore, pe numele printului Paul, care a venit la DNA, in cursul diminetii, insotit doar de catre avocatul sau, nu si de printesa Lia.

Inainte sa intre in sediul DNA Brasov, printul Paul a fost intrebat de catre jurnalisti daca se simte bine, insa el nu a a raspuns, ci a facut doar un gest prin care a transmis ca nu prea bine.

Retinerea acestuia a avut loc la scurt timp dupa ce Curtea de Apel Brasov a decis plasarea in arest la domiciliu a omului de afaceri REMUS TRUICA si a avocatului ROBERT ROSU, precum si controlul judiciar pentru 60 de zile in cazul lui DAN ANDRONIC, MARIUS MARCOVICI si CLAUDIU MATEESCU.

PAUL LAMBRINO ar fi trebuit sa ajunga la DNA Brasov in urma cu doua zile, dar i s-a făcut rau si a ajuns de urgenta la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Ploiesti, acolo unde a fost internat la sectia Cardiologie si supus unor investigatii medicale.

Vom reveni cu amanunte.

Sursa foto: libertatea