Producerea locală de energie, o soluție de dezvoltare durabilă a companiilor

Pentru a obține rezultate vizibile în factura de energie și cu impact asupra business-ului este important să implementați pe lângă soluții de eficiență energetică și soluții de producere locală de energie.

Două dintre aceste soluții se referă la centrale de cogenerare sau trigenerare și panouri fotovoltaice.

Ce este cogenerarea? Cogenerarea reprezintă producerea simultană a energiei electrice (pentru alimentarea diverselor echipamente) și a energiei termice (utilizată sub formă de abur tehnologic, aer cald, căldură sau apă caldă), cu aceeași instalație, amble tipuri de energie fiind consumate util. Micro-Cogenerarea se referă la sisteme de cogenerare cu putere electrică < 100 kWe.

Trigenerarea produce într-un singur proces trei forme ale energiei: electricitate, încălzire și răcire, prin adăugarea unui chiller cu absorbție la instalația de cogenerare.

O centrală de cogenerare vă oferă economii la factura de energie, în comparație cu varianta clasică de a achiziționa electricitatea de la un furnizor și de a produce căldura într-o centrală termică.

Centralele de cogenerare sunt utilizate cu succes în industrie (cum ar fi industria alimentară, industria berii, prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor, abatoare, producerea de hrană dezhidratată, producerea medicamentelor, producerea de cărămidă, gresie și BCA, industria hârtiei, producerea de detergenți, producerea de silicați, producerea așternutului pentru pisici etc.), clădiri (retail, hoteluri & SPA, clădiri de birouri, centre de date, spitale, universități etc.) stații de epurare și oli&gas (upstream, midstream și downstream).

Panourile fotovoltaice sunt una dintre cele mai sustenabile și fiabile tehnologii, cu o durată medie de viață de peste 20 de ani și cu un impact direct în reducerea costurilor energetice.

Panourile fotovoltaice convertesc radiația solară în energie electrică, contribuind astfel la reducerea costurilor cu energia consumată din rețea și a amprentei de carbon.

Un sistem de panouri fotovoltaice poate fi ON-GRID, conectat la SEN (Sistemul Energetic Național) sau OFF-GRID, utilizat ca și sistem autonom pentru alimentarea cu energie electrică a unor consumatori aflați la distanță mare de sistemul național de alimentare cu energie electrică.

Investind în energie solară, companiile beneficiază de mai multă predictibilitate în ceea ce privește costurile energetice și operaționale, pe lângă impactul pozitiv asupra mediului.

Soluțiile de producere locală de energie, alături de soluțiile de eficiență energetică au un impact direct în dezvoltarea durabilă a companiilor.