Prognoza METEO pentru august, septembrie si octombrie 2013. Vara lunga si fara ploi!

meteo-canicula-anm

Meteorologii anunta o vara lunga, cu temperaturi sufocante si seceta pana in luna octombrie. Potrivit estimarilor anuntate de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), lunile august si septembrie vor veni cu temperaturi peste media climatologica a acestei perioade, cu precipitatii slabe cantitativ, care nu isi vor face aparitia nici in luna octombrie.

August si septembrie vor fi luni caniculare, in special in sud si in est, lipsite de ploi, cu exceptia regiunilor din nordul tarii. Cu alte cuvinte, vom avea o vara lunga, fara ploi si cu valori termice extreme.

Estimarile sezoniere sunt realizate de catre Centrul European pentru
prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia si au un grad de
realizare de aproximativ 60%. Este estimata distributia temperaturilor medii
lunare, precum si distributia cantitatilor lunare de precipitatii, iar fenomenele
extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul
acestui produs.

Astfel, in luna august regimul termic si al precipitatiilor se va mentine in limite normale doar in nordul si centrul tarii, iar in restul tarii vor fi temperaturi caniculare, peste media celor normale.

Astfel, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste normele climatologice in vestul, sudul si sud-estul tarii, iar in centru si nord vor fi valori termice apropiate de mediile multianuale. Cantitatile lunare de precipitatii vor fi apropiate de mediile multianuale doar in regiunile nordice si centrale, dar se vor situa sub norma in restul tarii, potrivit datelor ANM.

Luna septembrie va avea precipitatii putine in majoritatea regiunilor, iar valorile termice vor fi mai ridicate in sud-est decat normalul termic al perioadei.

Potrivit ANM, temperatura aerului va fi apropiata de normalul perioadei in majoritatea regiunilor, exceptand sud-estul tarii, unde va putea avea valori ce vor depasi mediile climatologice. Cantitatile lunare de precipitatii vor avea o tendinta de usor deficit in majoritatea regiunilor.

In luna octombrie, vremea va prezenta precipitatii excedentare si doar in sud si est sunt asteptate precipitatii in limite normale. Luna octombrie va fi caracterizata de temperaturi ceva mai ridicate in partea de sud si sud-est, insa in rest valorile termice vor fi normale.

ANM precizeaza ca valorile termice medii vor fi apropiate de normele climatologice in majoritatea regiunilor, exceptand sudul si sud-estul tarii, unde vor fi posibile temperaturi peste mediile multianuale. Octombrie va fi o luna saraca in precipitatii.

Foto: khalidmirani.wordpress.com