PROGNOZA METEO pentru urmatoarele doua SAPTAMANI! Cuvantul de ordine: INSTABILITATE

Vremea se va incalzi treptat in urmatoarele zile, iar media temperaturilor maxime va avea valori intre 22 si 32 grade, usor mai scazute la munte. Instabilitatea atmosferica se va face simtita in special in intervalul 6-16 iulie, in majoritatea regiunilor tarii, conform prognozei Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), aferenta perioadei 3-16 iulie, data luni publicitatii, informeaza Agerpres.

In Banat, pana in data de 7 iulie, vremea se va incalzi treptat, iar media temperaturilor maxime va avea valori de la 25 de grade in prima zi, pana la 32 de grade in ultima. In intervalul 8 – 16 iulie, temperaturile diurne nu vor avea variatii semnificative, iar media lor se va situa intre 30 si 32 de grade. Vor fi intervale cu averse in prima zi de prognoza si din nou, in perioada 7-16 iulie.

In Crisana valorile termice diurne vor fi in crestere pana in data de 7 iulie, cand media maximelor se va situa in jurul valorii de 30 de grade. Din data de 8 iulie si pana in ultima zi de prognoza vor fi usoare variatii ale temperaturilor maxime, media lor urmand sa se situeze intre 28 si 30 de grade. Dupa data de 6 iulie vor fi posibile manifestari specifice instabilitatii atmosferice aproape in fiecare zi.

In Transilvania, in prima zi, media temperaturilor diurne va fi de 21 de grade, apoi va creste, astfel ca in data de 7 iulie va atinge 27 de grade. In zilele care vor urma, pana la sfarsitul intervalului de prognoza, variatiile termice vor fi nesemnificative, media temperaturilor maxime fiind de 27-28 de grade. Intervale cu averse si descarcari electrice vor fi aproape in fiecare zi, dar frecventa lor va fi mai mare in data de 3 iulie si dupa data de 6 iulie.

Si in Maramures, in primele doua zile, media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, in urmatoarele trei zile va creste cu aproximativ 3 grade, pentru ca, pana la finalul intervalului, variatiile sa fie mici, intre 26 si 28 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la inceputul intervalului si in perioada 6 – 16 iulie.

In Moldova, in intervalul 3 – 11 iulie, vremea se va incalzi treptat, de la o medie a valorilor termice diurne de 23 de grade in prima zi, pana la 29-30 de grade in ultima zi. Intre 12 si 16 iulie media temperaturilor maxime se va situa in jurul valorii de 29 de grade. Vor fi averse luni, 3 iulie, si aproape in fiecare zi, in intervalul 6 – 16 iulie.

In Dobrogea, in primele trei zile de prognoza, media temperaturilor maxime va fi de 25-27 de grade, in timp ce a minimelor va scadea, astfel ca, in dimineata de 5 iulie, va ajunge sa se situeze in jurul valorii de 15 grade. In zilele ce vor urma nu vor fi variatii semnificative de temperatura, media maximelor va oscila in jurul a 27 de grade, iar a minimelor in jurul a 18 grade. Vor fi averse, pe arii extinse in data de 3 iulie, apoi pe spatii mici, posibil, aproape in fiecare zi.

In Muntenia media valorilor termice diurne va fi in general in crestere, de la 23 de grade in prima zi, pana la 31 de grade in data de 11 iulie. In zilele care vor urma, aceasta se va mentine relativ constanta, la 30-31 de grade. In prima zi si dupa data de 9 iulie vor fi averse pe arii extinse. In restul intervalului, averse, in general slabe cantitativ, vor fi pe spatii mici.

In Oltenia, pana in data de 6 iulie, temperaturile maxime vor creste de la o medie de 22 de grade pana la 30 de grade, apoi nu vor mai fi variatii semnificative. In prima zi si dupa data de 9 iulie vor fi averse pe arii extinse. In restul intervalului, averse, in general slabe cantitativ, vor fi pe spatii mici.

La munte, media temperaturilor maxime se va situa intre 12 grade in prima zi si 18-19 grade intre 7 si 16 aprilie, in timp ce a minimelor va avea variatii de la 7 grade in diminetile de 4 si de 5 iulie, pana la 11 grade in jurul datei de 11 iulie. Vor fi manifestari specifice instabilitatii atmosferice aproape in fiecare zi, dar mai ales in prima si dupa data de 8 iulie.

Sursa foto: realitatea