PROGNOZA METEO pentru WEEKEND. VREME URATA LA FINALUL SAPTAMANII

Vremea in tara

Sambata

Vremea se va raci, mai ales in nordul, centrul si estul tarii, unde valorile de temperatura se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros si mai ales seara si noaptea, vor fi averse, posibil insotite de descarcari electrice, in zona montana si local in restul teritoriului. In nordul Carpatilor Orientali precipitatiile vor fi mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari la munte si pe arii restranse in regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, in general, intre 11 si 21 de grade, iar cele minime se vor incadra intre 2 si 10 grade.

Duminica

Vremea va fi in general inchisa si temporar se vor semnala precipitatii in cea mai mare parte a tarii. Acestea vor fi sub forma de ploaie, iar in zona de munte, in special la altitudini mai mari, vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Precipitatiile vor avea si caracter de aversa si vor fi posibile descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare in prima parte a intervalului pe crestele montane, iar la cote mai reduse si in partea de vest si de sud-vest a teritoriului. Temperaturile maxime se vor incadra intre 8 si 20 de grade, iar cele minime intre 2 si 9 grade.

 Vremea in Capitala

Sambata

Cerul va fi temporar noros si mai ales noaptea vor fi conditii pentru averse. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima, in scadere usoara fata de ziua anterioara, va fi de 15…16 grade, iar cea minima de 6…7 grade.

Duminica

Vremea va fi in general inchisa si vor fi averse. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima va fi de 17…18 grade, iar cea minima se va situa in jurul valorii de 6 grade.

Sursa foto: jurnalul