Prognoza METEO: Vremea se incalzeste in weekend

Meteorologii au anuntat ca VREMEA se incalzeste, in acest weekend, desi sunt posibile unele innorari si ploi slabe in vest si in sud. Sambata si duminica temperaturile vor fi in urcare, in unele zone peste media normala a perioadei.

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorlogie (ANM), citate de Mediafax, cerul va fi variabil in cursul zilei de sambata, cu unele innorari si pe arii restranse ploi slabe in sud-vestul tarii si la munte. Vantul va avea intensificari temporare in estul si sud-estul teritoriului si doar izolat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 8…9 grade pe litoral si in nordul Moldovei si 19…20 de grade in Oltenia si Banat, iar cele minime se vor situa intre -3 si 7 grade, mai scazute in estul Transilvaniei spre -7 grade. Noaptea, pe arii restranse in nord, centru si est se va produce bruma, iar in vest vor fi conditii de ceata.

In Bucuresti, vremea va deveni in general frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general moderat. Temperatura maxima va fi de 15…16 grade, iar cea minima de 3…4 grade, mai scazuta in zona periferica spre 0 grade.

Vezi aici prognoza meteo pana in 6 aprilie

La munte, cerul va fi temporar noros, in prima parte a intervalului, in masivele sudice si vestice si mai mult senin in restul zonei montane. Izolat, in Carpatii Meridionali si in Muntii Banatului va ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi in crestere usoara fata de ziua anterioara.

Duminica, vremea va fi in general frumoasa si usor mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data calendaristica in regiunile vestice. Cerul va fi mai mult senin, cu unele innorari la inceputul zilei in sud-vest, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 9 grade pe litoral si 19 grade, izolat, in Banat, iar cele minime se vor situa intre -4 grade in depresiuni si 7 grade in Dealurile de Vest. Spre sfarsitul intervalului, izolat se va forma ceata, iar in nord si centru se mentin conditiile de bruma.

La munte, duminica vremea va fi in general frumoasa. Cerul va fi variabil in Carpatii Meridionali si mai mult senin in restul zonei montane. Vantul va sufla slab si moderat. Valorile termice nu se vor modifica semnificativ fata de ziua anterioara.