Prognoza meteo weekend! Vești bune pentru finele săptămânii

Prognoza meteo pentru weekend vine cu vești bune. Cerul va fi mai mult noros, însă temperatura va crește treptat atât in țară cât și în Capitala.

Sâmbătă

Valorile termice vor fi în creștere ușoară în toată țara și se vor situa peste cele normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Maxime între 8 și 16 grade și minime între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua în cursul zilei local în regiunile nord-vestice, iar noaptea pe arii restrânse în cele de sud-vest. În restul teritoriului ploi slabe sau burniță vor fi posibile cu totul izolat. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, în special în nordul Carpaților Orientali, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste. Pe spații mici se va semnala ceață, cu precădere dimineața și noaptea.

Duminică

Vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări și va ploua, ziua în regiunile nordice și în extremitatea de sud-vest, iar noaptea pe spații mai extinse în vest, centru și nord-vest. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploile vor fi posibile izolat. Dimineața și noaptea pe arii restrânse va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului și în vestul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 19 grade, iar cele minime între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali și 12…13 grade în sudul Banatului.

Vremea în Capitală

Sâmbătă

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil ziua, apoi se va înnora. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 6…8 grade. În orele dimineții vor fi condiții de ceață.

Duminică

Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.

Sursa foto jurnalul