Prognoza meteo weekend. Vreme plină de fenomene extreme la final de săptămână

Vremea se va menţine rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales centru, sud şi est. Vineri, cerul va prezenta înnorări şi se vor semnala precipitaţii slabe, ziua predominant sub formă de ninsoare, pe arii restrânse în regiunile nordice, iar noaptea vor fi ploi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei, precipitaţii mixte în Maramureş, local în Transilvania şi în zonele de munte.

Pe arii restrânse îndeosebi în a doua parte a intervalului în nordul, centrul şi nord-estul teritoriului, precum şi la munte va fi gheţuş sau polei.  Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 3 grade. În zonele joase din sud şi sud-est mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 8 decembrie

Vremea se va încălzi în toate regiunile, dar va fi în general închisă. Temporar se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, ziua pe arii extinse în vest, centru şi nord, iar seara şi noaptea, local şi în rest. La munte, în primele ore ale intervalului vor fi precipitaţii mixte, apoi vor predomina ninsorile.

Izolat vor mai fi condiţii de polei, în centru şi nord-estul teritoriului, iar noaptea, posibil şi în sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime în general între -2 şi 5 grade. În zonele joase mai ales din sudul ţării, dimineaţa, pe arii restrânse va mai fi ceaţă.

Prognoza meteo pentru duminică, 9 decembrie

Cerul va avea înnorări şi local se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie, în primele ore ale zilei în sud-estul ţării, iar seara şi noaptea îndeosebi în vest, nord-vest şi centru.

În zona de munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat vor mai fi condiţii pentru depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, dar la cote mai reduse şi în regiunile vestice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. Îndeosebi noaptea, în zonele joase de relief din sud şi est, izolat se va semnala ceaţă.

Sursa foto: Antena 3