Prognoză meteo weekend. Vremea se va încălzi surprinzător de mult

Prognoză meteo weekend. În weekendul care începe mâine, vremea va fi predominant frumoasă și temperaturile vor crește considerabil, anunță meteorologii de la ANM. Totuși, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte, iar spre finalul intervalului vor fi posibile, izolat, ploi slabe.

Conform meteorologilor temperaturile maxime care se vor înregistra în acest final de săptămână se vor încadra, în general, între 15 și 23 de grade Celsius, iar cele minime între 2 și 12 grade Celsius.

Sâmbătă, 25 aprilie. Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării, dar va deveni vântoasă în majoritatea zonelor. La munte, la altitudini mari, rafalele vor depăşi 80…100 km/h, iar în restul teritoriului vor fi intensificări temporare, în special pe parcursul zilei, cu viteze în general de 50…60 km/h şi pe alocuri, cu precădere în jumătatea de nord-vest, peste 65 km/h. În zonele montane şi submontane, în regiunile nordice şi centrale temporar înnorările vor fi accentuate şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice. La munte, la înălţimi mari, vor fi şi averse de măzăriche, lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 26 de grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade, uşor mai mici în depresiuni.

Duminică, 26 aprilie. Vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, însă doar pe arii restrânse va ploua slab, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de nord-est a teritoriului. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea unele intensificări, cu precădere în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 25 de grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, uşor mai scăzute în depresiuni unde vor fi condiţii de brumă.

Luni, 27 aprilie. Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar unele înnorări şi izolat ploi slabe se vor semnala cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale în estul şi sud-estul ţării şi vor fi uşor mai ridicate în rest, astfel că maximele, la nivel naţional, vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar minimele între 1 şi 11 grade, mai scăzute spre -3 grade în estul Transilvaniei unde se menţin condiţii de brumă.

Sursa foto: realitatea