PROGRAM PRELUNGIT la plata IMPOZITELOR SI TAXELOR LOCALE, in Sectorul 1

Casieriile Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale (DGITL) Sector 1 isi vor extinde programul de lucru cu publicul intre 12 si 29 ianuarie pentru a recupera zilele de 24 decembrie, respectiv 31 decembrie, declarate zile libere, au anuntat vineri reprezentantii Primariei Sectorului 1.

Astfel, centrele din str. Piata Amzei nr. 13, Calea Grivitei nr. 208 si str. Pajurei nr. 13 vor avea program de lucru cu publicul luni, marti, joi si vineri in intervalul orar 08.30-18.00, iar miercuri intre orele 08.30-18.30.

Programul de lucru cu publicul pentru centrul de incasare situat in incinta Primariei Sectorului 1 din sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13 va fi urmatorul: luni, marti, miercuri, vineri intre orele 08.30-18.00 si joi in intervalul 08.30-18.30.

Contribuabilii, persoane fizice, care isi achita integral, cu anticipatie, pana pe 31 martie TAXELE SI IMPOZITELE locale vor beneficia de o reducere de 10 la suta, potrivit legislatiei in vigoare.

Citeste si: Peste 5.000 de bucuresteni din Sectorul 6 si-au achitat IMPOZITELE si TAXE LOCALE in PRIMELE ZILE ale anului

In cazul in care IMPOZITELE SI TAXELE LOCALE, aferente anului fiscal 2015, nu sunt platite anticipat, acestea pot fi platite in doua transe egale, la termenele scadente, respectiv 31 martie si 30 septembrie.

Potrivit sursei citate, pe langa plata in numerar la casieriile Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale, Primaria Sectorului 1  a pus la dispozitia cetatenilor o infrastructura moderna si eficienta, care sa le permita sa-si achite contributiile la bugetul local in cel mai scurt timp si in conditii de deplina siguranta. Astfel, contribuabilii din aceasta zona administrativa pot opta pentru o gama variata de modalitati moderne de plata: plata electronica prin internet banking, plata cu cardul si plata online prin ghiseul.ro.

Citeste si: PREMII pentru locuitorii Sectorului 4 care isi platesc TAXELE SI IMPOZITELE LOCALE cu CARDUL

Contribuabilii care doresc sa plateasca impozitul online trebuie sa aiba un cont de internet banking deschis la orice banca din care sa faca un virament bancar, in lei, din contul propriu in contul IBAN asociat tipului de impozit pe care il are de achitat. Contul IBAN al Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale Sector 1 poate fi identificat consultand site-ul www.impozitelocale1.ro, sectiunea “Lista conturi IBAN”.

Sursa foto: Primaria Sectorului 1