Programul politic al Grupului PPE din Parlamentul European in privinta problemei migratiei (II)

Orice abordare a problemei migratiei trebuie sa fie una holistica. Sunt mai multe aspecte ce trebuie sa fie luate in considerare pentru a avea o strategie cuprinzatoare, iar elementul central trebuie sa fie principiul solidaritatii. In 2014, mai mult de 276.000 de migranti ilegali au intrat in UE, acest numar prezentand o crestere de 155% fata de anul anterior. 3.200 de oameni si-au pierdut viata in incercarea de a traversa Marea Mediterana doar anul trecut si peste 1.500 in prima parte a acestui an.
 
Numarul solicitantilor de azil in cele 28 de tari europene a fost de aproape 650.000 in 2014 – o crestere de 40% fata de 2013. Numarul solicitantilor de azil din Siria a crescut la 124.000 in 2014. Acestei situatii i se adauga presiunea venind din est, dinspre Ucraina, ce nu poate ignorata.
 
Cinci State Membre (Suedia, Germania, Franta, Italia si Ungaria) gazduiesc si proceseaza cererile a 70% dintre solicitantii de azil, iar timp ce Statele Membre aflate la granita externa a UE (Italia, Malta, Grecia si Bulgaria) sunt confruntate cu o presiune disproportionata din partea solicitantilor de azil si migrantilor.
 
In 2013, numarul deciziilor de returnare emise de catre Statele Membre ale UE a fost de 425.875, in timp ce numarul de persoane efectiv returnate in tarile de origine a fost de 166.975 – mai putin de 40%.
 
Analiza opțiunilor privind migrația legală pentru a face migrația ilegală să devină mai puțin atractivă
 
Migrația legală ar trebui să se bazeze pe nevoile pieței muncii din Statele Membre, referitoare la forta de munca slab și înalt calificata precum și pe capacitatea Statelor Membre de a integra migranții, luând în considerare provocările demografice și problemele economice.
 
Ar trebui să se facă o distincție clară între instrumentele de migrație legală în scopuri umanitare și instrumentele de migrație legală pentru nevoile pieței muncii din Statele Membre.
 
În ceea ce privește migrația legală în scopuri umanitare: Grupul PPE solicită o abordare mai integrată la nivelul UE prin solicitarea catre toate cele 28 de State Membre de a utiliza mai bine programele de relocare și protecția temporară (vizele umanitare).
 
În ceea ce privește migrația legală pentru nevoile pieței muncii: Grupul PPE solicită punerea în aplicare cat mai complet a legislației UE în vigoare în acest domeniu, cum ar fi Directivele privind permisul unic și lucrătorii sezonieri și directivele privind transferurile intracomunitare (TIC); concluzionarea rapidă a Directivei privind studenții și cercetătorii; și revizuirea Directivei privind cartea albastră.
 
Statele Membre trebuie să se asigure că primirea de noi migranți este însoțită de o politică solidă de integrare (cursuri de limbă obligatorii, instruire în valorile UE, incluziune socială etc.)
 
Utilizarea fondurilor UE dedicate politicilor de integrare trebuie să fie mai bine coordonată.
 
Pe acest subiect, Ramona Manescu MEP, PPE, membra a Comisiei de Afaceri Externe AFET a Parlamentului European, a declarat: „Valul migrational care a atins Europa, este din pacate, format in majoritate din persoane care nu vorbesc limba tarii gazda si sunt slab sau de loc pregatite pentru piata muncii. Din acest motiv sunt complet dependente de sistemul de asistenta sociala. Efectul, chiar pe termen scurt, va fi ca noii ajunsi vor alimenta comunitatile mai vechi de imigranti, care in multe orase europene sunt caracterizate de izolare, saracie si infractionalitate crescuta. Aceasta situatie doar va adanci problemele, atat ale noilor veniti cat si ale tarilor gazda. Uniunea Europeana trebuie sa faca eforturi mult mai serioase in sensul integrarii celor veniti mai de mult sau mai recent, iar toti cei 500 de milioane de cetateni ai UE trebuie sa adere la aceleasi seturi de valori.”