Proiectul privind amenajarea de piste noi pentru biciclete, aprobat in CGMB la a doua incercare

Noua majoritate PNL - PDL din Primaria Generala a fost reafirmata in sedinta CGMB

Proiectul privind amenajarea in Capitala a 99,9 kilometri de piste noi pentru biciclete a fost aprobat, marti seara, de consilierii generali, intr-o sedinta de indata convocata dupa cea in care acesta fusese respins.

La sedinta in care a fost aprobat proiectul au fost prezenti 33 de membri ai Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), care au votat “pentru”.

Proiectul a primit aprobarea CGMB cu un amendament propus de un consilier PNL, potrivit caruia latimea pistelor va trebui sa respecte normativele europene.

Citeste si: Viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, plecat din PNL, s-a inscris in PSD Sector 5

Initial, tot marti, proiectul a fost respins, dupa ce a primit 18 voturi “pentru” si 24 “impotriva”. Majoritatea voturilor “impotriva” au fost exprimate de consilierii PNL si PDL, care si-au motivat optiunea spunand ca proiectul nu a fost suficient documentat.

Dupa sedinta de indata in care proiectul a fost respins, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca membrii CGMB care s-au opus proiectului de amenajare a aproape 100 de kilometri de piste pentru biciclisti in centrul Bucurestiulu i s-au opus, in fapt, dezvoltarii orasului.

Citeste si: Noua majoritate din CGMB a modificat CA ale RADET si RATB

Edilul a subliniat faptul ca Primaria Capitalei a reusit sa convinga Guvernul sa investeasca la Bucuresti o parte din fondurile Ministerului Mediului pentru reducerea emisiilor de noxe, in timp ce CGMB, respectiv “politicenii alesi de cetateni sa le reprezinte interesele”, a respins acesti bani.

Proiectul prevede amenajarea a 99,9 kilometri de piste noi pentru biciclete, pe 61 de strazi, alaturi de 78 de parcari pentru biciclete si 18 centre de inchiriere, valoarea investitiei fiind de aproape 10 milioane euro.

Citeste si: Strategia de dezvoltare a serviciului public de salubrizare din Capitala, respinsa din nou de CGMB
Potrivit raportului de specialitate al proiectului, se impune transformarea vechiului sistem al retelei de circulatie in unul nou, eficient, flexibil si capabil sa preia cererea tot mai mare de deplasare.

“Primaria Municipiului Bucuresti si-a propus a realiza o retea mai extinsa a pistelor de bicicleta din Municipiul Bucuresti, care sa asigure conditii de circulatie fluente si sigure pentru biciclisti, estimandu-se ca prin realizarea acesteia, va creste numarul utilizatorilor acestui mijloc de deplasare in detrimentul transportului auto”, se arata in document.

Valoarea investitiei este de 9,88 milioane de euro inclusiv TVA, iar durata de executie a proiectului, 18 luni.

La inceputul lunii aprilie, Guvernul a aprobat un mecanism care prevede ca sumele obtinute de stat din comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera pot fi utilizate pentru proiecte urgente, printre acestea fiind si proiectul de amenajare a unor piste de biciclete in centrul Bucurestiului, cu costuri estimate la 44,6 milioane de lei.

Foto: Antena 3