Proiectul “Transparenta si calitate in administratia publica prin social media”, lansat in plan local

Sala de Consiliu a Primariei Sectorului 6 va gazdui miercuri, incepand cu ora 10.00, evenimentul de lansare in plan local a proiectului ”Transparenta si calitate in administratia publica prin social media”, au anuntat repezentantii institutiei.

Implementat de Asociatia ”Asistenta si programe pentru dezvoltare durabila – Agenda 21” in parteneriat cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici, proiectul isi propune cresterea rolului societaţii civile in promovarea principiilor bunei guvernari si ale participarii cetatenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local, precum si promovarea dreptului fundamental al cetaţenilor de a participa la problemele publice, prin instituirea unor canale  eficiente de comunicare si consultare intre cetateni si cele 20 de institutii si autoritati publice implicate in proiect. In calitate de parteneri locali, Primaria Sectorului 6 si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 se implica in activitatile proiectului si ofera modele de buna practica in domeniul comunicarii online cu cetatenii, potrivit sursei citate.

Citeste si: LOCURI DE MUNCA pentru absolventii cursurilor de CALIFICARE PROFESIONALA organizate de DGASPC Sector 6

Proiectul “Transparenta si calitate in administratia publica prin social media” este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania si a fost gandit astfel incat sa contribuie la transpunerea in practica a politicilor si strategiilor Uniunii Europene si ale Guvernului Romaniei in domeniul e-government in concordanta cu prevederile Agendei Strategiei Europa 2020.

Principalele rezultate vizate se refera la instituirea unor canale eficiente de comunicare şi consultare intre cetaţeni si institutii/autoritati publice, cresterea gradului de transparenta si buna guvernare a 20 de institutii si a capacitatii acestora de atragere a cetatenilor in procese decizionale, prin utilizarea retelelor social media, incurajarea voluntariatului in beneficiul comunitaţii, implicarea functionarilor publici pe baze voluntare in procesul de implementare a proiectului, promovarea campaniei No Hate Speech, multiplicarea şi extinderea bunelor practici in alte zece judete.

Proiectul este finantat cu valoarea totala de 82.684,50 de euro din care co-finantarea prin granturile SEE  se cifreaza la suma de 70.648,50 de euro.

Citeste si: SEMINAR privind promovarea respectarii principiului egalitatii de sanse, gen si nediscriminare, in Sectorul 6

Scopul evenimentului de miercuri consta in prezentarea proiectului, a obiectivelor şi a activitaţilor propuse, precum şi a rolului şi a responsabilitaţilor care revin partenerilor de la nivelul Sectorului 6 si al Municipiului Bucuresti in cadrul proiectului.