Prosport și Promotor, vândute de Adrian Sârbu. Unde se duc banii

Compania SB Corporate Limited, care administrează site-urile cancan.ro, ciao.ro și verdict.ro, preia mărcile și angajații Prosport și Promotor, aflate în portofoliul Mediafax Group, după ce oferta avansată proprietarului Adrian Sârbu a fost acceptată, anunță profit.ro

Conform surselor Profit.ro, tranzacția va fi derulată prin intermediul firmei Web Editing Development, editorul publicației Cancan, aceasta fiind cea care preia efectiv mărcile Prosport și Promotor. Înainte de a accepta oferta, ING, principal creditor al Mediafax Group, a cerut să primească toți banii rezultați din vânzare, arată sursele citate. 

Potrivit datelor Termene.ro consultate de HotNews.ro, societatea Web Editing Development SRL are ca principal asociat (97,5%) pe Savulescu G. Claudia-Cristina din Slatina, restul de actiuni fiind detinute de Besliu Mirela din Bucuresti.
 
Sursa foto: prosport