PROTEST SPONTAN al salariatilor din sistemul institutional al MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE

Aproximativ 22.000 de salariati ai sistemului institutional al Ministerului Finantelor Publice participa astazi, 15 mai 2017, la un protest spontan, ca reactie la proiectul legii salarizarii, care duce la taieri de salarii, informeaza Hotnews.ro . La protest participa salariati din toate judetele tarii, inclusiv municipiul Bucuresti, acestia solicitand Ministerului Finantelor Publice si Guvernului revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel incat sa fie reflectata complexitatea si importanta activitatii Ministerului Finantelor Publice si unitatilor subordonate (ANAF, directii generale regionale ale finantelor publice, etc).

Actiunile de protest generate de taierea salariilor au fost declansate de salariati si se pot intinde pe o perioada nedetarminata de timp, ceea ce poate duce la blocarea activitatii de colectare si a activitatilor de relatii cu publicul. Salariatii Ministerului Finantelor Publice si unitatilor subordonate nu beneficiaza de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice alta functie care poate aduce venituri suplimentare.
Guvernul Romaniei decat sa plateasca 35.000 de consultanti fiscali nou angajati, cu salarii de 10.000 lei, dublu fata de un salariat al sistemului Ministerului Finantelor Publice, mai bine ar plati decent cei 25.000 de salariati responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investitie mai realista, corecta si cu efecte in timp, care ar duce la atragerea si pastrarea personalului bine pregatit, care sa poata face fata noilor cerinte in implementarea politicii fiscale.

Sindicatele au facut toate eforturile ca acest conflict sa nu escaladeze, insa pasivitatea autoritatilor in a gasi solutii i-a determinat pe salariati sa reactioneze necontrolat. O prelungire a acestui conflict ar pune in pericol insasi punerea in practica a prevederilor actualului proiect al legii salarizarii. Aproximativ 650 de salariati ai Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti au declansat un protest spontan incepand cu orele 8,30 in fata sediului din Strada Dimitrie Gerota  nr. 13.
  
Protestul a fost declansat datorita faptului ca noul proiect al legii salarizarii duce la taieri de salarii si diminuarea veniturilor salariatilor din DGRFP Bucuresti. Sindicatul DGRFP Bucuresti a incercat sa previna o astfel de manifestare, aducand in nenumarate randuri la cunostinta conducerii MFP si ANAF starea de nemultumire din randul salariatilor.

Sursa foto: bursa