Ucraina: Numarul mortilor creste de la o ora la alta. Ianukovici este de acord cu alegerile anticipate LIVE VIDEO

UPDATE 23:40 – Parlamentul din Ucraina a votat o rezolutie ce condamna violentele, interzice folosirea armelor impotriva protestatarilor si stabileste retragerea fortelor de ordine. 

UPDATE 21:15 – Un guvern de uniune nationala ar urma sa fie creat la Kiev curand. Viktor Ianukovici a acceptat formarea unui guvern de uniune nationala in urmatoarele zece zile, conform premierului Poloniei, Donald Tusk. Mai mult, anul acesta vor avea loc, din primele informatii, si alegeri prezidentiale anticipate.

UPDATE 20:58 – Viktor Ianukovici este de acord sa convoace alegeri anticipate in 2014

UPDATE ora 20.25: Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, a cerut oprirea varsarii de sange in Ucraina.

UPDATE ORA 19.00: Saizeci si sapte de agenti de politie au fost capturati de manifestanti, conform Ministerului ucrainean de Interne, fiind tinuti ostatici. In scurt timp s-ar putea decide o interventie in forta pentru eliberarea acestora.

UPDATE  ora 17.00: Potrivit CNN, bilantul violentelor din Ucraina a ajuns la cel putin 100 de morti, iar alte aproximativ 500 de persoane sunt ranite. Bilantul a fost furnizat de seful serviciului medical al protestatarilor proeuropeni. Bilantul nu a fost confirmat de surse oficiale.  

UPDATE 16:00: Treisprezece cadavre neidentificate zac de cateva ore in Piata Independentei din Kiev, informeaza site-ul agentiei Interfax-Ukraine. Cadavrele sunt intr-o statie de troleibuz din zona Pietei Independentei din Kiev. Potrivit unui reporter al Interfax-Ukraine, este posibil ca persoanele sa fi fost impuscate de pe o cladire a sindicatelor, situata in apropiere.

UPDATE: 15.45:   Traian Basescu isi reafirma profunda ingrijorare fata de degradarea continua a situatiei din Ucraina, care poate degenera intr-un conflict de proportii cu consecinte greu de anticipat pentru poporul ucrainean si pentru securitatea regionala la granita Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) si a Uniunii Europene.

Basescu reia apelul la adresa presedintelui Ucrainei de a nu folosi armata in reprimarea protestelor din strada, iar fortele de politie sa nu recurga la utilizarea disproportionata a fortei impotriva manifestantilor. Seful statului mai face apel si la liderii Opozitiei democratice, sa se delimiteze de elementele radicale violente si sa nu se asocieze unor acte provocatoare la adresa fortelor de ordine.

UPDATE: 15.40: Ultimele informatii arata ca pe parcursul zilei de joi s-au inregistrat, pana la aceasta ora, aproximativ 50 de morti, toti din randul manifestantilor din capitala Kiev. 

UPDATE: 13.25: Peste o suta de politisti au intors armele! Acestia s-au predat protestatarilor si au fost primiti cu bratele deschise, in prezent fiind gazduiti in corturile manifestantilor.

UPDATE: 13.20: Potrivit ultimelor informatii, la aceasta ora presedintele Viktor Ianukovici se afla intr-o intalnire cu ministrii de externe din Polonia, Germania si Franta, in timp ce restul ministrilor de externe din Uniunea Europeana (UE) vor participa, joi, la o reuniune de urgenta la Bruxelles pentru a discuta situatia exploziva din Ucraina.

UPDATE: 13.15:  Trei dintre liderii Opozitiei au anuntat ca metroul din Kiev, oprit miercuri, a inceput sa circule joi, pentru a transporta trupele speciale Berkut catre Piata Independentei. Acestia au dezvaluit si faptul Ministerul Sanatatii prezinta, in mod deliberat, un numar mai mic al persoanelor decedate. In urma cu cateva zeci de minute, ministerul Sanatatii de la kiev anunta ca doar sapte persoane au murit, in conditiile in care numai intr-una dintre statiile de troleibuz din Piata Independentei zac 13 cadavre ale protestatarilor ucisi in timpul confruntarilor de joi.

UPDATE: 12.51: Conform ultimelor informatii din presa straina, nu mai putin de 35 de oameni au fost ucisi, joi, in confruntarile de la Kiev, zece dintre acestia fiind victimele lunetistilor din cadrul fortelor puterii. Totodata s-a anuntat si faptul ca astazi va fi ales un nou premier.

UPDATE: 12.12: Opozitia de la Kiev a solicitat organizarea unei sesiuni parlamentare de la ora locala 15:00, pentru a rezolva criza si violentele de ultima ora din Ucraina in ceea ce trebuia sa fie zi nationala de doliu, conform deciziei luate, miercuri, de presedintele Viktor Ianukovici.

Bilantul violentelor de la Kiev a ajuns la cel putin cinci morti, joi, relateaza agentia UNIAN, in pagina electronica. Pe de alta parte, corespondentul agentie Reuters in capitala Kiev a transmis ca numarul mortilor inregistrat, joi dimineata, este de 15.

Televiziunea ucraineana Espreso.TV a difuzat joi imagini in care se puteau vedea cadavrele a cinci protestatari in apropierea unei cafenele din fata hotelului Kazatkii, din Piata Independentei din Kiev.

Anterior, un jurnalist al AFP anuntase ca cel putin un manifestant a fost ucis si alti zece au fost raniti. In cursul diminetii de joi, Ministerul ucrainean de Interne anuntase ca 20 de politisti au fost raniti in violentele care s-au reluat joi dimineata la Kiev.

Citeste si: Proteste Ucraina: Parlamentul din Kiev este evacuat de urgenta 

In alta ordine de idei, o parte a delegatiei Ucrainei participanta la Jocurile Olimpice care sunt in plina desfasurare in statiunea rusa Soci au parasit Olimpiada de iarna in semn de protest fata de pozitia de forta adoptata de Guvernul de la kiev fata de manifestantii pro democratie.

Hotelul “Ucraina” situat foarte aproape de una dintre intrarile in Piata Independentei, locul central al disputelor dintre fortele de ordine si manifestanti, s-a transformat intr-un fel de spital de campanie al protestatarilor. Conform corespondentului Realitatea Tv la Kiev, doi dintre jurnalistii de la Russia Today au fost impuscati de lunetisti in momentul in care incercau sa surprinda imagini din Piata de la fereastra camerei lor de hotel.

Sursa foto: ibtimes.com