PROTESTELE CONTINUA in CAPITALA, in TARA si in DIASPORA – LIVE TEXT si VIDEO

PROTESTELE impotriva ORDONANTEI IORDACHE si a sfidarii GUVERNULUI GRINDEANU continua si joi seara. In Bucuresti si in orasele importante din Romania, oamenii au inceput sa se aduna la scurt timp dupa incheierea oreleor de servici. La fel se intampla si in cateva orase europene, acolo unde Diaspora este bine reprezentata.

 

UPDATE 10: O parte din multime incepe sa se retraga. Oamenii merg la metrou sau o iau pe jos pe bd. Lascar Catargiu. Jandarmii au extras din multime 7 tineri cu fetele acoperite cu fulare, in aplauzele multimii care striga “Jandarmii sunt cu noi!”  Jandarmii au intrat pe strada Lascar Catargiu si au extras din multime niste instigatori. Lumea canta imnul national in Piata Victoriei. Oamenii vin si pleaca din Piata.

UPDATE 9Antena 3 a continuat joi o reflectare echilibrata a protestelor din tara, asa cum incepuse miercuri seara – o schimbare radicala fata de politica editoriala anterioara. Cea mai mare parte a emisiei din aceasta seara, pe burtiera Antenei 3 a stat textul “Dupa violentele ultrasilor, oamenii pasnici revin in piata”, iar mai tarziu a aparut textul “Romania, amenintata de instabilitate interna si externa”.

Moderatorii Radu Tudor si Adrian Ursu au incercat sa pastreze echilibrul intre punctele de vedere ale coalitiei PSD-ALDE si ale protestatarilor. De remarcat ca cea mai mare parte a emisiunii din prime time pe ecran au rulat in fereastra principala imagini cu protestul masiv din fata Guvernului.

Reamintim ca, incepand de miercuri seara, Antena 3 a inceput sa prezinte situatia mult mai echilibrat decat in perioada anterioara, cand se remarca prin dezechilibru in favoarea guvernului si acuzatii de manipulare a manifestantilor. Schimbarea de ton coincide cu abandonarea de catre guvern a proiectului de OUG privind gratierea, trimis in Parlament ca proiect de lege si eliminarea din proiect a prevederii care l-ar fi gratiat pe Dan Voiculescu.

UPDATE 8: Cate 25.000 de oameni in strada la Cluj Napoca si la Timisoara. 3.000 la Suceava, 5000 la Ploiesti, unde centrul orasului este blocat.

UPDATE 7: La ora 21.30 numarul protestatarilor din Piata Victoriei este de aproximativ 90.000, informeaza corespondentul Hotnews.ro aflat la fata locului. 

Aproximativ 100 de persoane protesteaza in centrul municipiului Alexandria (Teleorman) / Aproape 1.000 de participanti la un mars de protest in Deva (Hunedoara) / Circa 300 de persoane protesteaza in centrul municipiului Satu Mare / Tulcea: Cateva sute de persoane protesteaza pe strazile municipiului / Aproximativ 2000 de protestatari marsaluiesc prin Targu Mures; alti 500 protesteaza in fata Primariei Sighisoara /  4.000 de persoane, in mars pe o ploaie rece la Baia Mare (Maramures) (Sursa: Agerpres)

21:30 Peste 20.000 de manifestanti la Cluj Napoca, anunta Agerpres. Numarul persoanelor care protesteaza joi seara, la Brasov, a ajuns la peste 8.000 , informeaza Agerpres citand estimari facute de fortele de ordine. 8000 de manifestanti la Constanta, enorm si fara precedent. Flori si ceai de la protestatari pentru jandarmi in fata sediului PSD.

UPDATE 6: Numarul protestarilor a ajuns la circa 60.000 in Bucuresti la ora 21.00. Protestul este unul pasnic. 5000 de oameni sunt in strada la Craiova. 10.000 la Iasi.

UPDATE 5: Numarul protestarilor din Piata Victoriei a ajuns la circa 40.000 in jurul orei 20.30. 4.000 de manfestanti si la Bacau.

UPDATE 4: In jurul orei 20.00 numarul protestatarilor din Bucuresti a ajuns la circa 30.000. Vin valuri de oameni pe bd. Lascar Catargiu dinspre Piata Romana spre Piata Victoriei. Traficul este blocat.

La Constanta 2000-3000 de oameni iesiti in strada, multi oameni care aplauda sau filmeaza protestatarii de pe trotuare sau de la balcoane. Se huiduie cu multa furie, multi studenti si familisti. Toata lumea cere retragerea ordonantelor si scandeaza pro DNA. La Timisoara sunt 10.000 de oameni in Piata Operei.  3.000-4.000 de protestatari la Bistrita-Nasaud, 5.000 la Sibiu, 2.500 la Brasov, 3.000 la Bacau, 1000 la Galati si 3.000 la Cluj.

UPDATE 3: La Timisoara, numarul manifestantilor a ajuns la 7.000. Circa 1000 de manifestanti la Oradea, transmite Digi24. 2.000 de protestatari la Bacau. La Bacau e o mare de streaguri tricolore, ca aproape toti poarta un steag si se strica “Aici Romania”. Numarul protestatarilor de la Iasi a ajuns la 4.000.

Cateva mii de oameni protesteaza in Piata Mare din Sibiu. Cateva mii de oameni erau stransi joi seara, in jurul orei 18:30, in Piata Mare din municipiul Sibiu, locul de unde se va marsalui pe principalele bulevarde din oras, refacandu-se traseul de la Revolutia din 1989, informeaza Agerpres. Majoritatea celor prezenti au pancarte cu lozinci anti-PSD si cer demisia Guvernului. 

Peste 10.000 de oameni s-au adunat in Piata. Jandarmii conduc catre duba un barbat din multime. Nu sunt clare motivele, acesta ar fi incitat protestatarii, potrivit Digi 24. Protestatarii pasnici din jur au facut un pas in spate. 

UPDATE 2: Joi seara, mii de timisoreni s-au adunat in Piata Operei pentru a protesta impotriva adoptarii de catre guvern a Ordonantei de Urgenta de modificare a Codului Penal. Timisorenii au venit in numar mare, mult peste 5.000 la ora 19.00, si striga “Cine nu sare cine nu sare ori e cu Dragnea ori e prost de moare”.

Sute de craioveni s-au strans in Piata Mihai Viteazu din oras ca sa protesteze impotriva modificarii Codului Penal prin ordonanta de urgenta data marti noaptea de guvernul Grindeanu. Mii de ieseni se aduna joi seara in centrul orasului, in Piata Unirii, pentru a protesta impotriva adoptarii pe furis a Ordonantei de Urgenta pentru modificarea Codului Penal. La ora 18.55, erau stransi peste 1.000 de ieseni, iar jandarmii au scos din multime un instigator, in aplauzele multimii.

UPDATE 1: In Piata Operei din Timisoara s-au adunat peste 1000 de oameni, intimp ce numarul protestatarilor de la Iasi a atins 1.200 de oameni. Numarul protestatarilor din Piata Victoriei din Capitala a ajuns la circa 6.000 si continua sa vina. Mai multe firme de telecomunicatii au adus relee mobile pentru semnal. Oamenii au intrat pe bulevardul Kiseleff. Traficul a fost inchis dinspre Kiseleff spre Calea Victoriei. 

STIRE INITIALA

Astfel, la ora 18.30, in Piata Victoriei din Capitala se adunasera deja aproximativ 4.000 de oameni, in timp ce la Brasov, Iasi si Ploiesti erau cateva sute. Si la Viena si Madrid rezidentii romani au iesit in strada tinand sa-si arate solidaritatea fata de cei ramasi acasa. Peste 300 de persoane protestau joi seara, in jurul orei 17:30, in fata Prefecturii Brasov, cu privire la actele normative adoptate de Guvern marti seara privind modificarea Codurilor penale si gratierea, informeaza Agerpres.

Unul dintre protestatari a spus ca este convins ca numarul participantilor la manifestatie va creste cu siguranta dupa ora 18:30, pentru ca o mare parte dintre cei care vin sa protesteze se afla la serviciu.  Protestatarii flutura steaguri, fluiera si scandeaza “Jos Guvernul”, “Hotii, Hotii”, “Dragnea nu uita, Romania nu-i a ta”, “PSD-Ciuma rosie”. Totodata, ei cer retragerea proiectului de lege referitor la gratiere si a OUG de modificare a Codurilor Penale.  Printre cei prezenti cei mai multi sunt tineri, dar si persoane varstnice sau familii insotite de copii. Jandarmii si reprezentantii politiei asigura ordinea.

La Iasi au iesit in strada in jurul orei 18:00, circa 200-300 de persoane. Cel mai folosit slogan la Iasi, la ora transmiterii acestei stiri, este “PSD, ciuma rosie”. Circa 150-200 protesteaza la aceasta ora si la Ploiesti.

Romanii din Spania vor protesta in fata Ambasadei Romaniei din Madrid. “Cu toata dragostea alaturi de romanii nostri. Pornim catre ambasada Romaniei din Madrid”, a scris pe Facebook un roman din Spania.

Dupa ce 3.000 de oameni au protestat miercuri seara la Bistrita, joi seara se anunta o noua manifestatie. Protestul inca nu e autorizat, asa ca oamenii se mobilizeaza pe Facebook si spun ca vor iesi la o plimbare, informeaza Observator BN.

La Oradea oamenii se vor strange de la ora 18:00 in Piata Unirii si apoi vor marsalui pe traseul: Piata Unirii – str. Traian Mosoi – Piata Emanuil Gojdu – Podul Dacia – Bulevardul Gen. Magheru – str. Republicii – Bdul Stefan cel Mare – str. Transilvaniei si retur pe Bulevardul Stefan cel Mare – str. Republicii – str. George Enescu – Parcul Traian (Institutia Prefectului judetului Bihor) – str. Republicii (pietonal) – str. Piata Regele Ferdinand – podul Sf. Ladislau – Piata Unirii, anuta eBihoreanul.ro.

Sursa foto: realitatea