PROTOCOLUL DINTRE MINISTERUL EDUCATIEI SI BISERICA ORTODOXA. DOCUMENT DESECRETIZAT

Ministerul Educatiei a facut public, luni, protocolul incheiat cu Patriarhia Romana privind predarea religiei in invatamantul preuniversitar si la organizarea invatamantului teologic ortodox preuniversitar si universitar. Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, declara ieri, ca documentul este de fapt o actualizare a unor documente de la inceputul anilor 1990, ca urmare a aparitiei unor noi legi ale educatiei.

Potrivit documentului, incadrarea profesorilor de religie se va face cu avizul scris al ierarhului locului, prevede protocolul semnat saptamana trecuta intre Ministerul Educatiei Nationale, Patriarhia Romana si Secretariatul de Stat pentru Culte. Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, considera ca avizul institutiilor religioase pentru angajarea profesorilor de religie nu reprezinta un amestec al Bisericii in sistemul de educatie, ci respecta un anumit specific al acestui tip de invatamant, precum in cazul scolilor militare sau medicale.

Citeste si: Profesorii vor putea accesa mai usor programe si stagii de formare in strainatate

“Lucrul asta se intampla pentru toate cultele, intr-o forma sau alta. Parctic, acum s-a adus in actualitate acest lucru si s-a pus in acord cu legislatia. Protocolul a fost semnat de catre cele trei institutii, respectiv Biserica Ortodoxa Romana, Secretariatul pentru Culte si Ministerul Educatiei. Nu-i vorba de un amestec al Bisericii in actul de invatamant, dar asa cum invatamantul medical se face in parteneriat cu spitalele si cu Ministerul Sanatatii, invatamantul militar se face in parteneriat, si exista prevederi specifice pentru invatamantul militar, in colaborare cu Ministerul Apararii sau cu Ministerul de Interne, dupa caz, este absolut normal ca si alte tipuri de invatamant specific, de exemplu, Facultatile de Teologie, in momentul in care reglementezi un anumit lucru sa tii cont de specificul acestei specializari”, a afirmat ministrul.

Ce prevede protocolul, conform documentului MEN

Potrivit protocolului, citat de HotNews.ro, procedura de acordare si de retragere a avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului pentru profesorii de religie se elaboreaza de catre Patriarhia Romana si se aproba prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Dupa aprobare, procedura se comunica Ministerului Educatiei Nationale si Secretariatului de Stat pentru Culte.

DESCARCA PROTOCOLUL AICI

Capitolul I: Predarea disciplinei religie – cultul ortodox in invatamantul preuniversitar

Art. 1 – Unitatile de invatamant preuniversitar au obligatia legala de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor si a simbolurilor religioase.
Art. 2 – Programele scolare pentru disciplina religie – cultul ortodox se elaboreaza de catre Ministerul Educatiei Nationale in colaborare cu Patriarhia Romana si cu Secretariatul de Stat pentru Culte si sunt aprobate conform legii.
Art. 3 – Manualele de religie – cultul ortodox sunt avizate de Patriarhia Romana si se aproba conform legii
Art. 4 – (1) Incadrarea personalului didactic pe catedre de religie – cultul ortodox in unitati de invatamant preuniversitar se face cu avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului.
(2) Refuzul acordarii avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului se comuna in scris solicitantului si trebuie sa fie motivat temeinic.
(3) Retragerea avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului se face pentru abateri grave de la doctrina sau morala cultului.
(4) Retragerea motivata a avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului se comunica in scris unitatii de invatamant preuniversitar si duce la incetarea de drept a contractului individual de munca, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor si Codului muncii. Angajatorul are obligatia ca in termenul legal sa emita decizia de incetare a contractului individual de munca.
Art. 5 – (1) In vederea perfectionarii actului educational si pentru o implementare eficienta a cooperarii in domeniul invatamantului religios si teologic ortodox preuniversirar, Ministerul Educatiei Nationale/Inspectoratele Scolare Judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, pe de o parte si Patriarhia Romana/centrele eparhiale, pe de alta parte, isi vor comunica reciproc, semestrial si ori de cate ori este nevoie, rapoarte de evaluare proprie asupra aspectelor reglementate de prezentul protocol, cu propuneri de imbunatatire a invatamantului religios si teologic ortodox preuniversitar.
(2) Reprezentantii institutiilor mentionate in alineatul precedent vor fi invitati la evenimentele cu caracter national/judetean pe care cealalta parte le organizeaza cu privire la invatamantul religios si teologic ortodox preuniversitar.
(3) Reprezentantii Patriarhiei Romane / ai centrelor eparhiale pot participa cu statut de invitat la activitatile de inspectie scolara.
Capitolul al II-lea: Invatamantul teologic ortodox preuniversitar

Art. 6 – Invatamantul teologic ortodox preuniversitar este invatamant vocational, cu durata scolarizarii 4 ani.
Art. 7 – In cadrul unitatilor de invatamant teologic preuniversitar pot functiona mai multe profiluri si specializari, potrivit prevederilor legale.
Art. 8 – Structura examenului de certificare a competentelor profesionale ale absolventului de invatamant teologic ortodox preuniversitar se stabileste prin ordin al ministrului educatiei nationale, dupa consultarea Patriarhiei Romane.
Art. 9 – Programul liturgic din zilele de sarbatoare din calendarul crestin ortodox, precum si cel din ziua ocrotitorului scolii, este parte a pregatirii practice de specialitate a elevilor din invatamantul teologic ortodox preuniversitar.
Art. 10 – (1) Incadrarea personalului didactic in unitatile de invatamant teologic ortodox preuniversitar se realizeaza potrivit reglementarilor legale, cu avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului.
(2) Ocuparea functiilor de conducere in invatamantul teologic ortodox preuniversitar se face in acord cu prevederile legale si cu avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului.
Capitolul al III-lea: Invatamantul teologic ortodox universitar

Art. 11 – Din ratiuni de ordin social-misionar si pastoral-canonic, facultatile de teologie ortodoxa si departamentele de teologie ortodoxa (din cadrul altor facultati cu domenii inrudite) se infiinteaza, se restructureaza in alte forme de invatamant superior, isi restrang activitatea sau intra in lichidare potrivit prevederilor legale in vigoare, la solicitarea chiriarhului aprobata de Sfantul Sinod al Bisericii ortodoxe Romane si de Senatul universitatii, cu respectarea autonomiei universitare.
Art. 12 – In cadrul acestor institutii teologice de invatamant superior se infiinteaza si se organizeaza programe de studii in conformitate cu prevederile legale in vigoare, pe baza avizului scris al Patriarhiei Romane. Programele de studii se organizeaza la nivel de licenta, master si doctorat, cu respectarea autonomiei universitare.
Art. 13 – (1) Necesarul de scolarizare pentru anul I, specializarea Teologie Pastorala, este stabilit anual de catre Patriarhia Romana si se comunica Ministerului Educatiei Nationale, iar necesarul de scolarizare pentru celelalte specializari este stabilit, de comun acord, de Patriarhia Romana si institutiile de invatamant superior, in limita cifrei de scolarizare aprobata de Guvern, cu respectarea capacitatii de scolarizare stabilita conform legii.
(2) Admiterea in aceste facultati si durata studiilor vor respecta reglementarile din invatamantul superior de stat, cu pastrarea specificului bisericesc, care presupune ca durata specializarii Teologie Pastorala, pentru studii universitare de licenta, sa fie de patru ani.
(3) Inscrierea la facultatile de teologie ortodoxa se face pe baza avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului.
(4) Retragerea avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului se aplica studentilor care se fac vinovati de abateri grave de la morala si doctrina cultului, dupa consultarea consiliului facultatii de teologie. In aceste situatii, exmatricularea studentilor va fi pusa in aplicare de catre conducerea universitatii.
Art. 14 – Ocuparea unui post didactic in cadrul unei facultati sau departament de teologie ortodoxa se face cu avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului.
Art. 15 – Candidatul la o functie de conducere (decan si prodecan) in cadrul facultatilor de teologie ortodoxa trebuie sa prezinte avizul scris (binecuvantarea) al chiriarhului. Refuzul acordarii binecuvantarii trebuie sa fie temeinic motivat si sa aiba avizul Sinodului Mitropolitan.
Art. 16 – In cazul retragerii avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului, ca urmare a unor abateri doctrinare (dogmatice), liturgice, morale sau canonice, cadrul didactic respectiv pierde dreptul de a mai preda sau, dupa caz, de a mai ocupa o functie de conducere (decan si prodecan) intr-o facultate de teologie ortodoxa.
Art. 17 – Participarea studentilor la programul liturgic fixat de Biserica pentru facultatile de teologie este obligatorie, fiind parte esentiala a formarii lor profesionale. De asemenea, studentii facultatilor de teologie au obligatia participarii la stagiile de practica liturgica si misionara la parohie, prevazute de autoritatea bisericeasca.
Art. 18 – In statele de functii ale personalului didactic din facultatile sau departamentele de teologie ortodoxa pot fi prevazute si posturi pentru preoti duhovnici (indrumatori spirituali), cu respectarea autonomiei universitare.
Art. 19 – Biserica isi pastreaza dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor mobile si imobile care sunt destinate procesului de invatamant si sunt in proprietatea Bisericii Ortodoxe Romane. Pentru administrarea acestora de catre universitati se incheie un contract de folosinta gratuita.
Art. 20 – In virtutea principiului autonomiei universitare, facultatile si departamentele de teologie ortodoxa isi intocmesc propriile regulamente, in baza Cartei Universitare si in conformitate cu Regulamentul-cadru intocmit de Patriarhia Romana, care intra in vigoare dupa aprobarea de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Programele analitice se stabilesc de catre comisiile de specialitate (formate din profesori de la facultatile de teologie ortodoxa) si se aproba de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Planurile de invatamant se elaboreaza la nivelul departamentului, se avizeaza de catre consiliul facultatii si se aproba de Senatul universitar, dupa consultarea Patriarhiei Romane.
Art. 21 – Structura anului universitar este stabilita in conformitate cu prevederile legale ale Ministerului Educatiei Nationale.
Art. 22 – Admiterea la studiile universitare de doctorat pentru specializarea Teologie Ortodoxa este organizata in conformitate cu legislatia in vigoare si potrivit conditiilor specifice stabilite de catre Sfantul Sinod.
Art. 23 – Recunoasterea si/sau echivalarea diplomelor de licenta si doctorat in Teologie, obtinute in strainatate, se face potrivit normelor din legislatia privind invatamantul superior in vigoare. Diplomele absolventilor institutelor teologice de grad universitar, care si-au finalizat studiile inainte de anul 1991, an in care acestea au devenit facultati de teologie prin includerea in universitatile de stat, sunt echivalente cu diplomele de licenta.
Dispozitii finale

Art. 24 – Procedura de acordare si de retragere a avizului scris (binecuvantarii) al chiriarhului se elaboreaza de catre Patriarhia Romana si se aproba prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Dupa aprobare, procedura se comunica Ministerului Educatiei Nationale si Secretariatului de Stat pentru Culte.
Art. 25 – (1) Orice litigiu privind prezentul Protocol, inclusiv referitor la interpretarea, executarea sau incetarea lui, se va solutiona pe cale amiabila.
(2) Modificarea sau completarea prezentului Protocol poate fi facuta, cu acordul partilor semnatare, prin act aditional, la initiativa scrisa a oricarei parti si va produce efectele la data semnarii de catre reprezentantii partilor.
(3) Prezentul Protocol intra in vigoare incepand cu data semnarii acestuia de catre parti.