PSD AMANA MODIFICARILE la CODUL PENAL si CODUL de PROCEDURA PENALA

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a amanat, luni, discutarea celor 22 de proiecte de lege de modificare a Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, fara sa stabileasca un termen pentru dezbaterea lor.

Vicepresedintele comisiei, Ciprian Nica, deputat PSD, a anuntat in sedinta comisiei ca modificarile la Codul Penal si Codul de Procedura Penala nu vor mai fi discutate marti deoarece s-a schimbat programul.

“Nu se va discuta maine (marti – n.red.) pachetul privind modificarile propuse pe Codul Penal si pe Codul de Procedura Penala datorita faptului ca s-a modificat programul, la ora 12.00 avem plen reunit si vom anunta o data ulterioara cand vor reintra in discutia Comisiei juridice”, a spus Nica.

Comisia nu a stabilit un termen pentru discutarea acestor proiecte si, avand in vedere ca mai este doar o saptamana pana la finalul sesiunii parlamentare, dezbaterile asupra modificarilor la Codul Penal si la Codul de Procedura Penala nu ar putea fi reluate mai devreme de sesiunea din toamna. 

Cele 22 de propuneri legislative au fost trimise si catre catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru un punct de vedere. In urma dezbaterilor din aceasta dimineata, CSM a dat un AVIZ NEGATIV pentru majoritatea initiativelor.

CITESTE SI: VIDEO GABRIEL OPREA AMENINTA: NE RETRAGEM de la GUVERNARE! 

Printre propunerile controversate de MODIFICARE a CODULUI PENAL se regasesc:

Proiectul senatorului PSD Serban Nicolae care propune pedepsirea cu pana la 3 ani de inchisoare a celor care dezvaluie informatii din dosarele penale in curs de cercetare. Acest proiect a fost criticat si catalogat drept o incercare de a cenzura presa.

Proiectul aceluiasi senator Serban Nicolae care prevede ca arestatii preventiv care n-au comis fapte cu violenta sa nu mai poarte catuse. Adica proiectul care scapa coruptii de catuse.

Proiectul deputatului PSD Haralambie Vochitoiu prin care hotararile instantelor penale devin executorii numai dupa redactarea si motivarea hotararilor definitive. Expertii sustin ca acest proiect da posibilitatea infractorilor sa fuga, pentru ca redactarea si motivarea hotararilor poate dura cateva zile de la pronuntarea sentintei.

Amendamentul “indicii temeinice” in loc de “suspiciuni rezonabile”.

Vicepremierul GABRIEL OPREA  a sustinut intr-un interviu pentru postul Pro TV ca se va retrage de la guvernare daca PSD modifica pe furis Codul Penal in Parlament.