PSD nu sustine proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari, declara Firea

Purtatorul de cuvant al PSD, Gabriela Firea, a declarat, marti, ca PSD nu sustine proiectul deputatului Anghel Stanciu privind pensiile speciale, pentru parlamentari, considerand ca parlamentarilor trebuie sa li se calculeze pensia pe principiul contributivitatii, ca pentru toti cetatenii, informeaza Mediafax.

”PSD nu sustine proiectul de lege al domnului Anghel Stanciu privind pensiile speciale pentru parlamentari. Nu dorim niciun fel de privilegiu sau avantaj pentru senatori si deputati. Consideram ca parlamentarilor trebuie sa li se calculeze pensia pe principiul contributivitatii, ca pentru toti cetatenii”, a precizat Firea, intr-o declaratie de presa transmisa Mediafax.

In aceeasi masura, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marti, la Parlament, ca Executivul nu sustine introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari, ministrul opinand ca este „absolut necesar” sa existe un sistem unitar de pensii care sa nu prevada privilegii pentru anumite categorii de persoane.

Mondo News iti recomanda si: ROVANA PLUMB: Guvernul NU ESTE DE ACORD cu introducerea PENSIILOR SPECIALE pentru PARLAMENTARI

”Punctul de vedere al ministerului, respectiv al Guvernului, este de a nu sustine introducerea pensiilor speciale pentru tot ceea ce inseamna parlamentari. Noi consideram ca este absolut necesar sa existe un sistem unitar de pensii, care sa nu acorde pentru anumite categorii sau pentru o anumita categorie privilegii”, a afirmat Rovana Plumb.

Anghel Stanciu este deputat PSD si unul dintre initiatorii propunerii legislative privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, acordate beneficiarilor proveniti din randul aparatului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, din randul personalului diplomatic si consular, din randul functionarilor publici parlamentari, din randul deputatilor si senatorilor, din randul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila si din cadrul Curtii de Conturi.

Citeste si: ALESII vor PENSII de LUX. Proiectul de lege initiat de un parlamentar PSD