PSD si ALDE au semnat PROTOCOLUL de COLABORARE pentru alegerile locale. UPDATE

PSD si ALDE vor semna, miercuri, un protocol de colaborare pentru alegeri, evenimentul urmand sa aiba loc, incepand cu ora 12:00, la Palatul Parlamentului.

UPDATE 12:30: Presedintii celor doua formatiuni politice, LIVIU DRAGNEA si CALIN POPESCU TARICEANU au semnat PROTOCOLUL de COLABORARE pentru alegerile locale.

Stire initiala

Potrivit liderului PSD LIVIU DRAGNEA, aceasta colaborare “va mari sansele in acest an electoral atat pentru PSD, cat si pentru ALDE”. La randul, copresedintele ALDE CALIN POPESCU TARICEANU sustine ca semnarea acordului este necesara intrucat “un document de alianta cu PSD nu exista”, iar cele doua partide trebuie sa dea o “directie” organizatiilor din teritoriu, potrivit Agerpres.

“Acordul, in principiu, traseaza cadrul unei colaborari pentru alegerile locale si pentru mai departe. Posibil si alegerile parlamentare. (…) Dupa alegeri putem sa facem aliante in consiliile locale si in consiliile judetene. Avem un evantai larg de posibilitati – putem sa sustinem candidati comuni, putem sa mergem pe liste separate”, declara, vineri, Tariceanu.

El preciza ca protocolul de colaborare PSD-ALDE in alegeri nu va reprezenta insa “un mandat obligatoriu” la nivel national pentru organizatii si nu va viza aspecte referitoare la modificarea sistemului electoral: “Nu va fi la nivel national acest pact. Deci nu este un mandat obligatoriu, vrem sa dam posibilitatea organizatiilor locale care considera ca isi pot maximiza sansele in alegeri sa faca intelegeri cu PSD pentru sustinerea in comun a candidatilor”, a mai spus, luni, copresedintele ALDE.

Sursa foto: dcnews